Managerul Spitalului Orșova, demis și repus în funcție de nouă ori. Ce a făcut după ultima revocare

0
Publicat:

Primarul din Orșova (Mehedinți) și managerul Spitalului Municipal din oraș sunt în conflict deschis de ani de zile. Primarul Marius Stoica l-a demis aproape de fiecare dată pe managerul Adrian Cican.

Adrian Cica Foto Facebook / Adrian Cican

Aproape de fiecare dată, motivul invocat de primarul Marius Stoica pentru a-l demite pe managerul Adrian Cican a fost incompetența. Spitalul Municipal din Orșova este în subordinea primăriei, așa că edilul a putut de nouă ori până acum să-l demită.

Ultima dată, principalul motiv pentru care Marius Stoica a decis să-l demită pe manager a fost acela că ar fi achiziționat pentru spital, cu titlu gratuit, un aparat RMN fără să aibă, însă, aprobarea consilierilor locali.

În urma analizei se constată că prin decizia managerială a managerului în funcție în toate componentele sale, nu a fost asigurată legalitatea în cadrul Spitalului Municipal Orșova.  Chiar și din raportul întocmit de Camera de Conturi Mehedinți se rețin numeroase nereguli cu privire la transferul gratuit de la Spitalul de Urgență Caransebeș a echipamentului RMN, a contractelor de prestări servicii având ca obiect operațiunile de dezinstalare și manipulare, depozitarea, fără aprobarea ordonatorului principal de credite și a Consiliului de Administrație din cadrul Spitalului Municipal Orșova", se arată în dispoziția privind încetarea contractului de management a lui Adrian Cican, semnată de primarul din Orșova.

Magistrații de la Curtea de Apel Craiova au fost cei care au hotârât că Adrian Cican poate fi în continuare managerul Spitalului Municipal din Orșova.

De fiecare dată când a fost demis și repus în funcție, Adrian Cican l-a acționat în judecată pe primarul Marius Stoica. Toate procesele au fost câștigate, iar salariile restante ale managerului și dobânzile au fost plătite de orșoveni. A noua oară, managerul s-a gândit să schimbe tactica și să-l acționeze în judecată pe primarul Marius Stoica. 

Pentru a noua oară, instanța îmi dă de dreptate. Mă gândesc de data aceasta să-l acționez în judecată pe Marius Stoica nu ca primar, ci ca persoană fizică. Nu e normal să plătească tot orșovenii", a declarat Adrian Cican, managerul Spitalului Municipal Orșova.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul