„Fermieri” români de canabis, prinşi asupra faptului şi arestaţi. Recolta a fost confiscată VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Afacerea a fost oprită înainte ca drogurile să ajungă pe piaţă FOTO Arhiva Adevărul

Interesant este că „fermierii” au declarat că au comandat şi au cumpărat toate materialele necesare, precum şi seminţele de cânepă indiană, de pe internet, dat fiind că acestea se vând fără oprelişti în multe ţări.

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate din Mehedinţi,  împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova şi procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Mehedinţi, au „descifrat” activitatea infracţională a trei bărbaţi bănuiţi de trafic de droguri de risc.

La data de 2 octombrie, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au prins, în flagrant delict, trei bărbaţi, cu vârste între 25 şi 30 de ani, toţi din municipiul Drobeta Turnu Severin, în timp ce ar fi efectuat operaţiuni de întreţinere şi culegere a unei culturi clandestine de cannabis, din judeţul Mehedinţi.

Ulterior, au fost puse în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară şi patru mandate de aducere la sediul DIICOT - Biroul Teritorial Mehedinţi.

Din cercetări a reieşit că seminţele şi materialele folosite pentru cultivarea culturii de cannabis ar fi fost achiziţionate de unul dintre bărbaţi de pe site-uri de profil, în cursul anului 2021, iar cultura ar fi fost îngrijită de acesta şi de un alt bărbat.

În urma acţiunilor au fost descoperite şi ridicate 4 telefoane mobile, 7 pastile cu regim special de prescripţie, fără reţetă, 20 de plante de cannabis de aproximativ un metru înălţime, 16 plante de cannabis recoltate şi ambalate în folie de plastic, precum şi materiale folosite pentru ambalarea acestora.

În baza probatoriului administrat, la data de 2 octombrie, DIICOT - Biroul Teritorial Mehedinţi, au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a celor trei bărbaţi.

În aceeaşi zi, Tribunalul Mehedinţi a admis propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile, a unui bărbat de 25 de ani şi arestul la domiciliu a celorlalţi doi bărbaţi.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Cum se lăfăia un „macho man“ din banii iubitei prostituate: „Să îmi ţii şi mie bănuţi, baby mik şi dulce“ 

Cazul şocant al elevei care a devenit proxenetă la 14 ani: „Hai, fată, nu fi proastă, se fac bani frumoşi!“

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!