Comună fără apă și canalizare, dar cu stații de încărcare pentru mașini electrice. „Asta e, atât s-a putut”

0
Publicat:

Localitatea Izvoru Bârzii, la câțiva kilometri de Severin, este singura din Mehedinți care nu a reușit să implementeze un proiect european. Investițiile de până acum s-au făcut doar cu bani de la bugetul local, asta în condițiile în care comuna este considerată un important obiectiv turistic.

FOTO / telework.ro

Prima informație care apare pe internet atunci când cauți comuna Izvoru Bârzii este că zona este una turistică.

„Izvoru Bârzii, punct de atracție turistică important în zona Mehedințiului, este o localitate situată la numai șase kilometri nord de municipiul Drobeta Turnu Severin... Localitatea este plină de istorie și de peisaje spectaculoase, făcând parte din Geoparcul Platoul Mehedinți, o arie naturală protejată cu un teritoriu în care remarcabila frumusețe și diversitatea biologică este foarte apreciată nu numai de specialiști, dar și de turiștii care vin în zonă", afli de pe site-ul "Semnalul Oltului  Râmnicului, Argeșului și Severinului".

Dacă încerci să cauți informații despre comună pe site-ul Primăriei, nu înțelegi, însă, mare lucru. Mai ales când intri la rubrica  „Proiecte și investiții" și găsești un text în limba latină. 

FOTO / Site-ul Primăriei Izvoru Bârzii

Oamenii sunt revoltați pentru că, spun ei, localitatea lor este cu adevărat pitorească, doar că s-au săturat să trăiască aproape ca-n Evul Mediu.

Nu avem deloc apă pentru că nu a băgat primăria. Aproape toți oamenii au fântâni și toată ziua se chinuie să care cu găleata.  Cel mai greu este pentru vârstnici... Canalizare, ce să mai vorbim? Stăm la doi pași de Severin și nu avem minimum de condiții”, spun localnicii.

Aceștia susțin că au căutat explicații în repetate rânduri. Au strâns chiar și semnături și au cerut ca Primăria să găsească soluții pentru a avea și ei un trai decent.

„De fiecare dată, ni s-a închis gura cu... asta e, atât s-a putut.  Nu înțelegem de ce la alții se poate și la noi nu", au mai declarat localnicii.

Reprezentanții primăriei Izvoru Bârzii dau vina pe birocrație. Reprezentanții Primăriei Izvoru Bârzii spun că de vină pentru întreaga situație ar fi birocrația din România. 

"Avem vreo 7 – 8 proiecte implementate în ultimii ani. Sunt în fază avansată de realizare proiectele privind Școala Gimnazială «Dumitru Crașoveanu» (dotare cu mobilier școlar), înființarea unei stații de încărcare a vehiculelor electrice (proiectul se va concretiza în imediata vecinătate a primăriei), dispensarul comunal s-a finalizat, căminul cultural de aici, dar și muzeul din Balotești urmează să se concretizeze, iar peste 8.800 metri din drumurile comunale se vor asfalta (probabil, se va suplimenta suprafața asfaltată). Acestea sunt proiecte pe PNRR. În cadrul PNDL I și PNDL nu au fost atrase proiecte. Fonduri europene nu au fost accesate. Accesarea proiectelor și birocrația sunt foarte stufoase. Procedura accesării proiectelor europene este anevoioasă. Găsirea unui proiectant sau au unui consultant este, de altfel, destul de spinoasă.”, a explicat jurnaliștilor Claudiu Zorilă, juristul primăriei Izvoru Bârzii.

Jurnaliștii locali spun că primăria Izvoru Bârzii a ratat fiecare oportunitate de finanțare – fie guvernamentală, fie europeană – și abia după mulți ani de așteptare, autoritățile au reușit să depună, în sfârșit, un prim proiect pe Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate