Spectacolul efemeridelor în Delta Dunării. Legenda spiritelor tinerilor morți înainte de vreme VIDEO

0
Publicat:

Efemeridele, insectele care trăiesc doar o zi, au făcut spectacol și în acest an în Delta Dunării.

Momentele unice din an au fost surprinde de ghidul de turism Mihai Călin, care a împărtășit imaginile cu iubitorii de natură.

Efemeridele fac spectacol în fiecare an FOTO Mihai Baciu

Efemeridele apar ca larve (sau nimfe) în mediul acvatic, unde vieţuiesc latent până la vârsta de 3 ani. Odată ce îşi capătă aripile, rusaliile trăiesc, în medie, doar o zi. Acesta este timpul pe care ele îl au la dispoziţie ca să se împerecheze.

Indivizii nu se hrănesc în perioada adultă, viaţa lor rezumându-se la actul reproducerii. Atunci, masculii se strâng în roiuri şi încep dansul nupţial pentru atragerea femelei. Temperatura optimă de roire este cuprinsă între 20 şi 24 grade Celsius. Numărul ouălor depuse variază între 80 şi 6.000, în funcţie de genul efemeropterelor.

Legenda spune că efemeridele sunt spiritele celor tineri, morţi înainte de vreme. Ziua morţii lor este şi cea a nunţii, conform tradiţiei cei necăsătoriţi fiind îngropaţi în haine de cununie, într-o uniune cu divinitatea.

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie