Protest la Tulcea. „Salvaţi-mi viitorul“, mesajul copiilor din Tulcea pentru restul ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mesaj emoţionant al copiilor FOTO Răzvan Grecu

Şi tulcenii au ieşit în stradă miercuri seara. Întâlnirea celor aproximativ 1.000 de persoane a avut loc în Piaţa Civică. Apoi, au plecat în marş pe străzile oraşului, până la Casa de Cultură şi Prefectură.

S-a scandat, s-a fluierat, s-a cerut demisia Guvernului care a emis în miez de noapte legi penale favorabile corupţilor. Alături de adulţi au fost prezenţi şi mai mulţi copii. Pe pancarta unuia dintre ei se putea citi: „Salvaţi-mi viitorul“.

Oamenii sunt dispuşi să iasă în stradă cât va fi necesar, până când în România va fi instaurată din nou democraţia. 

Aproape 5.000 de oameni au ieşit în stradă şi la Constanţa. De pe platoul din faţa Prefecturii, unde a avut loc întâlnirea, oamenii au plecat în marş în Constanţa, ajungând până la sediul PSD unde au strigat cu furie împotriva partidului. „PSD este Iuda poporului român“, era scris pe pancartele protestatarilor. 

Pe aceeaşi temă: 

LIVE VIDEO Cel mai mare protest din ultimii 25 de ani: peste 200.000 de români din toată ţara au ieşit în stradă

Noi proteste în Capitală şi în mai multe oraşe din ţară: peste 1.500 de bucureşteni s-au adunat în faţa Guvernului LIVE VIDEO

UPDATE Timişorenii cer demisia Guvernului Grindeanu. Aproximativ 2.000 de persoane sunt deja în Piaţa Victoriei LIVE

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele