Legenda vinului de Sarichioi, licoarea zeilor făcută din soiul de viță de vie adus de furtună
0Cândva, din pământul galben al Sarichioiului creștea o viță de vie franțuzească ce dădea un soi nobil de vin. Licoarea nu mai este la modă acum, însă legenda sa a rămas.
În Dobrogea, ţinutul scăldat de ape şi ars de soare, cultivarea viţei-de-vie s-a împletit cu religia celor aflaţi pe aceste meleaguri. Fiecare soi de viță de vie are o legendă, la fel de vestită precum vinul.
Negrul de Sarichioi era un vin foarte căutat la sfârşitul secolului XIX, fiind gustat în restaurantele de lux de la Bucureşti, Constanţa şi chiar din Constantinopole.
Legenda vinului de Sarichioi, povestește scriitorul Cristian Cealera, de la Muzeul de Istorie și Arheologie Constanța, în volumul „Poveștile Mării Negre“, începe în urmă cu peste un secol, când peste sat și peste Razim s-a abătut o ploaie îngrozitoare, ce a ținut trei zile și trei nopți. Pescarii nu puteau ieși din casă și se gândeau cu groază că furtuna iscată le-a distrus plasele puse și că le-a risipit capturile. În a patra zi însă vremea s-a domolit, iar norii s-au oprit din plânsul lor.
Toți pescarii au plecat degrabă. Ultima barcă era cea a bătrânului Sidor, bătrân ataman peste care însă anii se adunaseră puzderie, slăbindu-i vlaga. Sidor nu îl avea cu el decât pe nepotul Ivașca, un țânc de 10 ani, ce abia acum învăța meserie.
Sidor îi boscorodea pe pescarii ce îl lăsaseră ultimul, uitând că bătrânul era cel ce îi învățase meșteșugul. A pornit în cele din urmă, încercând fără succes să îi ajungă din urmă pe ceilalți…
Furtuna s-a pornit din nou spre seară, când toate bărcile se opriseră pe grindul Coșa, acolo unde lipovenii urmau să înnopteze. Atunci s-a auzit și clopotul de alarmă, care anunța că o navă se află în pericol. Au trimis pe unul dintre ei în recunoaștere iar acesta s-a întors iute cu vestea Dincolo de Golovița, chiar pe la Gura Portiței, un vas mare eșuase și era în mare pericol.
S-au gândit pe dată lipovenii să sară în ajutor dar vremea era rea chiar și pentru ei, le trebuia o călăuză încercată. Așa l-au îmbunat pe bătrânul Sidor, cerându-i cu toții iertare pentru că nu îl așteptaseră la plecarea din sat. L-au numit ataman și imediat au plecat cu 15 luntre să salveze vaporul.
Vasul franțuzesc „Le Jour“ venea din Marsilia și se îndrepta spre Sulina, atunci când furtuna îl lovise. La bordul său erau 40 de pasageri plus echipajul, dar și ceva marfă: arbuști, flori și lăstari și butuci de viță de vie. Calele se spărseseră cele mai multe dintre ele, iar marfa începuse să fie luată de apă.
Lipovenii s-au înțeles cu căpitanul vasului, care le-a oferit pe dată o recompensă, așa cum cerea obiceiul. I-au luat pe toți în luntrele lor, i-au îngrijit și ospătat. După vreo două zile, când s-a potolit furtuna, naufragiații au ajuns la Tulcea, mulțumind salvatorilor lor.
Lipovenii s-au întors în Sarichioi și au aprins un foc pe malul lacului. Aruncau în flăcări vlăstare de lemn, adus de valuri până pe țărm. Lemnul acela mirosea straniu. Bătrânul Sidor a simțit asta, a venit să cerceteze și pe dată a înțeles că este viță de vie. A salvat butucii, i-a dus acasă și s-a îngrijit de ei.
Anii au trecut. Sidor a îmbătrânit și mai mult și n-a mai ieșit să pescuiască. A rămas însă cu vița de vie ce s-a ridicat mândră în curtea sa. A făcut vin bun din strugurii aceia mari și negri iar vinul a început să îl vândă la Tulcea, pe bani frumoși. Bătrânul Ataman nu a ținut vița doar pentru el, le-a dat butuci și celorlalți săteni. Așa a ajuns Sarichioiul să aibă vie.