Legenda râului în care s-a înecat singurul copil al pașei de la Babadag: „Pământul se clatină în jurul izvorului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gazî Ali Pașa, pașa de la Babadag, a cerut să fie secată apa în care s-a înecat singurul său copil, în timp ce vâna căprioare.

Geamia Ali Gazi Pasa FOTO Primăria Babadag

Legenda spune că, pe vremea când Dobrogea era sub stăpânire otomană, singurul copil al unui pașă, Gazî Ali Pașa, s-a înecat în râul Casimcea. Turbat de durere, el a cerut să dispară râul de pe fața pământului și să-i sece izvorul. Astăzi, cei care apasă cu piciorul în zona blestemată, pământul mustește de apă.

Legenda, publicată în anul 1938 în „Gânduri de la mare“, volum aflat în custodia Bibliotecii I.N. Roman din Constanța, a fost culeasă de „de la primul român născut între turci”.

„În vremea turcului izvorul Casimcea era foarte bogat în apă. Prin jurul lui erau păduri și în limpezimea izvorului veneau căprioare și se adăpau.

Odată, unicul fiu al Pașei din Babadag a vrut să facă o vânătoare în pădurea dinspre izvor. După mai multe ore de pândă și alergătură după vânat, fiul pașei se ia după o căprioară și se depărtează mult de tovarășii lui de vânătoare. Aceștia, după un timp lung, încep să îl caute și se îndreaptă spre desișul pădurii, înspre izvor.

Aici nu i-au găsit decât urmele calului cu direcția spre izvor, unde pe vremea aceea apa era atât de mare, că se înecase fiul pașei cu cal cu tot. Nu i se mai vedea decât turbanul de mătase. După nenorocirea aceasta, pașa cel Bătrân din Babadag puse poporul și astupă cu saci de lână și nisip așa fel încât secă izvorul, iar în jurul lui pământul mustea apă.

Iar în ziua de azi, dacă apeși prea tare cu piciorul izbind puternic, pământul se clatină în jurul izvorului și pământul e îmbuibat de apă ce se scurge foarte încet pe vechea albie, încât azi pârâul Casimcea numai în vremuri de ploaie mare, când se revarsă de ploi multe , seamănă cu ceea ce a fost în vremea pașei.”

Babadag, capitala Dobrogei

În localitatea Babadag, județul Tulcea, cândva capitală Dobrogei, trăiau 100.000 de suflete. Aici erau prăvălii, hanuri, şcoli, seminarii, geamii. De departe, cea mai vestită este Geamia lui Gazî – Ali – Pasa, care a fost costruită în baza unui testament, datând din anul 1019 al hegirei (anul creștin 1609).

Construită din piatră și cărămidă, cu minaret înalt de 30 m, pereții interiori împodobiți cu versete din Coran în limba arabă, tavanul cu göbek (rozetă centrală în relief) în marchetarie de lemn. Între anii 1972-1986, în geamie a fost amenajată o expoziție cu obiecte de artă musulmană din sec. XVIII-XIX.

Lângă geamie se află cișmeaua Kalaigi, folosită odinioară pentru spălarea pe picioare la intrare a pelerinilor veniți în special din peninsula balcanică.

În curtea geamiei se află mausoleul lui Gazi Ali-Pasă care datează din 1619. Geamia a fost renovată și Casa Hogei reconstruită în 1997-1998 cu contribuția financiară a statului turc, scrie Bărbuleanu Cintian în „Monografia orașului Babadag“.

În pămânul Dobrogei îşi doarme somnul de veci sfântul musulman care a întemeiat dinastia turco-tătară pe aceste meleaguri: Sari Saltuk Dede, dervişul venit din Imperiul Bizantin cu misiunea de a răspândi religia islamică şi pe teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră.

Sari Saltuk Dede a fost figura proeminentă a musulmanilor, învăţatul-luptător care a păstorit întreaga comunitate căpătând aura unui sfânt. 

Când a simţit că-i vine clipa de pe urmă, Baba a lăsat cu limbă de moarte să se ridice şapte cenotafuri, în Balcanic şi Anatolia, pentru ca nimeni să nu ştie unde este îngropat. Totuşi, oamenii locului au fost convinşi că dervişul a rămas şi după moarte pe acele meleaguri.

Legenda consemnată de călătorul turc Evlia Celebi, care a traversat Ţările Române în secolul 17, spune că mormântul a fost descoperit după semnul dat de turma de oi a lui Koyun-Baba (tatăl oilor).

Ciobanul a observat că mioarele sale, când merg la păscut, ocolesc întotdeauna un loc anume - ceea ce l-a făcut să creadă că acolo se odihneşte Sari Saltuk Dede. În cinstea păstorului, dealul din apropierea Babadagului, unde el a fost înmormântat, îi poartă numele.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model