Legenda numelui localităţii Sfântu Gheorghe: voinicul care a ucis balaurul de la gurile Dunării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sfântu Gheorghe reprezintă pentru oamenii care trăiesc în aşezarea ce poartă acest nume mai mult decât o sărbătoare. Pentru ei, Sfântul este cel care i-a salvat de balaurul uriaş care ajunsese la gurile Dunării.

Legenda spune că pe aceste tărâmuri trăia demult un balaur uriaş. Un voinic puternic, care avea în mână o suliţă dată de Dumnezeu, s-a luptat cu fiara pentru a o răpune. Încercând să scape, jivina a ajuns pe locurile unde astăzi de află localitatea Sfântu Gheorghe şi a încercat să fugă în mare, lăsând în urma sa un canal şerpuit. În cele din urmă, tânărul a reuşit să omoare fiara. În urma ei a rămas canalul. Oamenii locului i-au pus numele sfântului care i-a salvat de balaur, apoi au botezat aşa şi satul.

Locuri de poveste

Aproape 1.000 de oameni trăiesc în Sfântu Gheorghe, o aşezare departe de lume, în inima Deltei, acolo unde Dunărea se varsă în Mare. Ei datorează totul apei: hrana, adăposturile, înţelepciunea.
În vecinătatea satului dai de o întindere fină de nisip – plaja, care se întinde de-a lungul ţărmului până la Sulina. Este foarte întinsă, având o lăţime de 70 de metri. Unele sectoare sunt strict protejate şi este interzis accesul în ele. În Insula Sahalin trăiesc specii de păsări foarte rare, iar pe canalul Erenciuc se află singura rezervaţie de arin negru din Europa.
Rezervaţia Melea aflată la mică distanţă de Sfântu Gheorghe este loc de cuibărit sau de migraţie pentru coloniile de pelicani, lebede şi cormorani. În localitate poţi admira şi farul din lemn, ridicat în anul 1968.



Ziua localităţii, pe 6 mai

Ziua localităţii se sărbătoreşte pe 6 mai, adică cu 14 zile mai târziu faţă de calendarul nostru, întrucât locuitorii sunt de rit vechi, veniţi din zona Rusiei. Atunci, povesteşte primarul Valentin Sidorencu, se organizează concursuri de tras la ramă, de călărie, dar şi nenumărate evenimente pitoreşti. De departe, sufletul oricărei petreceri este cazaciocul, dans ucrainean vechi de secole.
Comuna din inima Deltei mai este renumită şi pentru Festivalul de Film Independent „Anonimul“.
Localitatea a fost atestată documentar din anul 1318, pe harta navigatorului Pietro Vesconte. Alături de Pangallia, Constanza şi Solina apare şi denumirea San Georgio. Se presupune că aceste nume reprezentau traducerea în italiană de către navigatorii genovezi a denumirilor indigene.



 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani