Ivan Patzaichin a lansat un „Apel pentru o Deltă a Dunării vie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vineri, la Tulcea, în contextul Forumului de Mediu organizat în aceste zile, multiplul campion Ivan Patzaichin a lansat public apelul pentru o Deltă a Dunării vie. Născut în inima Deltei, Patzaichin spune că în această zonă trebuie respectată natura, dar şi comunitatea localnicilor care trăiesc aici.

Apelul vine din partea a patru organizaţii non-guvernamentale implicate în protejarea Delta Dunării. Ste vorba despre Asociaţia „Ivan Patzaichin-¬Mila 23”, Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta, Asociaţia de Ecoturism din România şi World Wide Fund România.

„Una din bogăţiile capitalului natural al României, Delta Dunării, nu trebuie să fie un loc în care să se trăiască de pe o zi pe alta, fără viitor. Resursele zonei, folosite cu bun simţ de către oamenii locului şi tradiţia combinată cu inovaţia, sunt soluţii pentru dezvoltarea durabilă“, a sppus Ivan Patzaichin.

„Sperăm ca 2013 să fie anul când nu doar societatea civilă se zbate pentru sănătatea Deltei, trăgând la o barcă cu o singură ramă. Cerem ca 2013 să fie anul în care autorităţile îşi întorc serios şi angajat atenţia către propunerile noastre repetate neobosit an de an“, spune Liviu Mihaiu (Salvaţi Dunărea şi Delta).

„Delta Dunării este una din destinaţiile de ecoturism definitorii ale României, ceea ce obligă autorităţile locale şi mediul de afaceri la o abordare coerentă, care ţine seama de principiile de conservare a naturii şi dezvoltarea durabilă prin ecoturism“, este de părere Andrei Blumer (Asociaţia de Ecoturism din România).

„WWF-România îşi doreşte o Deltă a Dunării în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. Este nevoie ca dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale să se concentreze pe afaceri bazate pe natură care pot sprijini refacerea şi menţinerea resurselor naturale. Reconstrucţia ecologică este singura soluţie pentru conservarea biodiversităţii şi pentru refacerea proceselor naturale ale Deltei” a declarat Cristian Tetelea, coordonator proiecte Bazinul Dunării, WWF-România.

Mai citiţi şi:

FOTO VIDEO Povestea lui Ivan Patzaichin, spusă în toată Europa: Rowmania a ajuns la ediţia a treia

FOTO VIDEO Premieră pentru Tulcea: o mie de sturioni au ajuns în apele Dunării

Mai multe pentru tine:
Secretul piftiei perfecte! Ce carne trebuie să folosești ca să iasă limpede și gustoasă
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită