Icre de sturion sălbatic, pe pieţele din România, Bulgaria şi Austria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pescuitul la sturioni, o tradiţie la Tulcea FOTO Arhivă

Acesta este rezultatul raportului „Comerţul ilegal cu caviar în Bulgaria şi România“, realizat în perioada aprilie 2011- februarie 2012, pe baza a 30 de mostre de caviar (14 în Bulgaria, 14 în România şi 2 în Austria, caviar produs în fermele din Bulgaria) colectate de la magazine, restaurante, din pieţe, de la vânzători ambulanţi şi ferme de sturioni.

„În urma analizei ADN, patru din cinci mostre  declarate de către vânzători ca provenind de la sturioni sălbatici (fiind, aşadar,  ilegale) s-au dovedit a fi de morun (Huso huso),  specie de sturion ameninţată cu dispariţia. Astfel, s-a confirmat că în Romania şi Bulgaria încă se mai practică pescuitul de sturioni, în ciuda interdicţiei din 2006 (România), respectiv 2011 (Bulgaria) aflată în vigoare până la finalul anului 2015“, spun cei care au realizat acest raport.

În plus, s-a stabilit că regulile de etichetare impuse de Convenţia privind Comerţul Internaţional cu Specii Sălbatice de Faună şi Floră pe cale de dispariţie (CITES)  nu sunt respectate în totalitate. De cele mai multe ori eticheta corectă lipseşte sau indică un alt conţinut decât cel real. Recipientele conţineau un amestec de caviar provenit de la mai multe  specii  de sturioni (acest lucru fiind legal doar pentru caviarul presat).
„Cercetările ne demonstrează că prohibiţia, chiar şi susţinută prin  sancţiuni mai aspre, nu este suficientă pentru protejarea acestor specii”, a declarat Cristina Munteanu, coordonatorul proiectului în România.

Mai puţin de jumătate din pescarii din deltă consideră că are vreun sens să denunţe braconierii

Conform unui  sondaj, 87% dintre pescari îşi doresc ca prohibiţia totală să înceteze cât mai repede,  96% dorind să se păstreze tradiţia de pescuit sturioni. Pe de altă parte,  autorităţile de control şi factorii de decizie consideră interdicţia de pescuit o măsură necesară care ar fi mai eficientă,  dacă ar fi susţinută prin sancţiuni mai drastice.

83% dintre pescari consideră că pescuitul de sturioni nu este o ameninţare, deşi 67% cred că stocurile au o tendinţă de scădere. 68% dintre ei nu văd însă nicio alternativă de venit la activitatea de pescuit.

În ceea ce priveşte braconajul, 65% sunt de părere că atât pescarii care prind din greşeală sturioni şi nu-i eliberează, cât şi braconierii sunt o ameninţare la adresa acestor specii. Numai 45% dintre ei consideră că denunţarea braconierilor  în faţa autorităţilor e eficientă, în timp ce 39% cred că aceasta nu are niciun rost.

Mai citiţi şi:

Concluzie la Munchen: prohibiţia la sturioni a fost un eşec

Singura crescătorie de sturioni din Tulcea

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța