Ce trebuie să ştii dacă te sună „fiul“ şi îţi cere bani pentru că a provocat un accident rutier
0
„Metoda accidentul”, este ultima găselniţă a infractorilor şi care face destule victime în rândul populaţiei din judeţul Tulcea, implicarea infractorilor fiind una destul de redusă şi din punct de vedere al costurilor.
Folosind un simplu telefon, având o mare doză de încredere, dar şi de creativitate, infractorii contactează diferite persoane în ideea de a le convinge să depună sume importante de bani în conturile acestora.
Autorii apelează telefonic potenţialele victime pe telefonul fix, alegând ca ţinte pesoane vârstnice, cărora le comunică faptul că un membru al familiei a suferit sau a provocat un accident rutier şi, sub falsă identitate (se pretind a fi avocaţi sau chiar membrii ai familiei), solicită diferite sume de bani necesare acoperirii pagubelor cauzate de accident (costuri de spitalizare, daune materiale).
Cum sună dialogul
Infractorii sună, de obicei, pe telefonul fix. Cu o voce speriată, încep prin a spune: „Mamă/tată, am făcut un accident rutier“. Victima cade în plasă şi spune numele fiului. Urmează, apoi, predarea legăturii spre un avocat, un reprezentant al ambasadei (în cazul în care fiul este plecat din ţară).
Sfaturi
1. verificaţi prin consultarea unor surse de încredere veridicitatea oricărui apel teloefonic prin care vi se solicită sume de bani;
2. nu oferiţi persoanelor necunoscute ce vă apelează telefonic date cu caracter personal (CNP, adresă, seria şi numărul cărţii de identitate, etc);
3. nu oferiţi pe reţelele de socializare informaţii cu privire la dumneavoastră, bunurile de valoare pe care le deţineţi sau rude plecate în străinătate;
4. nu trimiteţi coduri de reîncărcare pentru cartele telefonice unor persoane necunoscute, indiferent de motivul invocat.
De reţinut
1. În caz de accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decât ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau prin societăţile de asigurări.
2. Orice accident de circulaţie are două variante de soluţionare: depunerea unei plângeri la unitatea de poliţie, care se va ocupa mai departe de cazul respectiv sau înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie. Orice alte variante sunt excluse.
3. Oricine poate fi victima unui accident, dar, într-un moment critic ca acesta, singura urgenţă este cea medicală şi nicidecum aspectul financiar. Nici victima, nici autorul unui accident nu au nevoie de bani ca să primească îngrijiri medicale.
Mai citiţi şi:
O bătrână a fost înşelată cu 6.000 lei prin metoda ”accidentul”
Descinderi în forţă în Penitenciarul Galaţi pentru destructurarea unei reţele care înşela prin metoda „accidentul”