Expediţia Dunării 2013, la final: ce au găsit specialiştii în apele fluviului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Expediţie pe Dunăre FOTO Arhivă Adevărul

Ministrul Lucia Varga şi secretarul executiv al Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Dunării, Ivan Zavadsky au participat, joi, la Tulcea, la o conferinţă care anunţă încheierea Expediţiei Comune pentru Surpavegherea Dunării (JDS, Joint Danube Survey).

Ajunsă la a treia ediţie (are loc o dată la şase ani), Expediţia comună de supraveghere a Dunării, desfăşurată de-a lungul unui curs de apă, cea mai mare din lume, este organizată de Comisia Internaţională pentru Protecţia Fluviului Dunărea.
Ministerul condus de Luicia Varga a alocat banii necesari pentru susţinerea deplasării navei şi a experţilor. Rezultatele ar urma să fie gata în luna februarie a anului viitor, au anunţat oficialii români.

„Rezultatele acestei expediţii vor sta la baza celui de-al doilea plan de management al Dunării, pentru perioada 2015-2020“, a declarat ministrul Lucia Varga.

Ca şi la celelalte două ediţii (din anii 2001 şi 2007), JDS3 îşi propune să strângă noi informaţii cu privire la parametrii de calitate ai Dunării care nu sunt acoperiţi de monitorizarea desfăşurată permanent de către toate ţările riverane Dunării şi, în acelaşi timp, are ca scop colectarea unor date uşor comparabile pentru tot cursul de apă.

Expediţia a reunit experţi şi oameni de ştiinţă din Austria, Slovacia, Ungaria, Serbia, Croaţia, Bulgaria şi România. Din echipa internaţională, fac parte şi trei români, din cadrul Administraţiei Naţionale Apele Române: Florentina Dumitrache (chimist din Bucureşti), Claudia Nagy (biolog din cadrul Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa) şi Mary Crăciun (chimist din cadrul Administraţia Bazinală de Apă Jiu- Sistemul de Gospodărire a Apelor Mehedinţi).

Specii rare de peşti găsite în apele Dunării: „umflătură“ şi „pietrar“

Conform celor declarate de purtătorul de cuvânt al Administraţiei Naţionale Apele Române, Ana-Maria Agiu, în secţiunile aval Kozlodui şi aval Zimnicea echipa specializată a identificat şi câteva specii care se găsesc mai rar în Dunăre (care trăiesc pe fundul apei şi care sunt active mai mult pe timpul nopţii). Este vorba despre specii de peşti bentonice, Bentophilus Stellatus, zis popular şi „umflătură“ sau Zingel zingel, cunoscut sub denumirea populară „pietrar“.

„De asemenea, macrofitele acvatice (adică mai multe specii de alge) sunt bine reprezentate, atât printr-o diversitate specifică mare, cât şi printr-o dezvoltare cantitativă a unor specii, cum ar fi Lemna Sp. Trapa natans“, se arată în comunicatul emis de Apele Române.

Programul de lucru al echipei naţionale nu a fost foarte lejer: începeau la 6.00 dimineaţă şi îşi încheiau activitatea, uneori, de abia după 24 de ore. Echipa specializată pe peşti preleva probe atât ziua, cât şi noaptea, dat fiind faptul că există anumite specii active numai pe timp de noapte.

Echipa internaţională a călătorit din Germania până în România, pe o distanţă de 2.357 de kilometri şi a trecut prin toate ţările  pe care le străbate fluviul Dunărea(Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Serbia, România, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina).

Mai citiţi şi:

Experţi chinezi şi americani dezbat problema sturionilor la Tulcea

FOTO VIDEO Turneul Internaţional al Dunării intră în România la finalul lunii august. Ce primari „se dau în bărci“

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026