Copiii supradotaţi din Tulcea vor beneficia de un program educaţional diferenţiat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Casa Avramide a avut loc miercuri conferinţa de lansare  a proiectului Asociaţiei Gifted Center, pentru descoperirea copiilor cu abilităţi înalte şi oferirea unui program educaţional diferenţiat.

„Studiile care s-au făcut în România spun că în momentul de faţă există cam 150.000 de copii cu IQ superior în ţară. Este un potenţial de care ţara noastră chiar are nevoie, copii care pot fi susţinuţi să se dezvolte şi să constituie un ajutor real pentru societate“, a declarat preşedintele Asociaţiei Gifted Center, prof. Liliana Coleaşă.  

„De obicei, suferinţa ne face să fim mai sensibili la copiii mai puţin norocoşi, cu dizabilităţi, cu diabet, cu boală celiacă, cu autism, şi uităm că avem şi copii supradotaţi, copii cu abilităţi înalte, care şi ei au nevoie de ajutor. 

Este un moment astăzi în care alegem să fim alături de aceşti copii supradotaţi. Este posibil ca printre ei să fie lideri ai generaţiei viitoare. Au nevoie de instruire, au nevoie de ajutor, au nevoie să fie înţeleşi pentru că, de multe ori, comportamentul lor poate părea pentru unii ciudat, pentru alţii de neînţeles, fiind un comportament al unui copil mult peste media celorlalţi. Un astfel de copil supradotat a fost descoperit după o vizită la un psiholog, pentru că acel copil era neînţeles la şcoală, era neatent, pentru el totul era foarte simplu, iar pentru ceilalţi, de neînţeles. A fost dus la psiholog, care i-a spus părintelui că acel copil nu are nimic, ci este doar supradotat şi din această cauză nu se regăsea“, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Dumitru Mergeani.

Asociaţia Gifted Center va proceda, într-o primă fază, la descoperirea acestor copii supradotaţi din judeţ, pentru ca din luna octombrie să înceapă efectiv cursurile. Prin intermediul acestora, copiii cu abilităţi înalte vor avea posibilitatea de a lucra cu persoane cu abilităţi intelectuale şi psihologice compatibile cu ale lor, cu o pregătire didactică şi psihologică specializată.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare