Carambol cu cinci mașini în Tulcea. Un autoturism s-a răsturnat VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci mașini au fost avariate sâmbătă în Tulcea după un impact care a generat un lanț de tamponări. Pompierii au fost nevoiți să decupleze bornele a două autoturisme implicate.

„Este vorba de un accident rutier în care au fost implicate cinci autoturisme. Trei erau parcate și două care se aflau un mers. Din cadrul detașamentului de pompieri Tulcea s-a intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și trei subofițeri”, a explicat, imediat după accident, Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Deltă. 

Un autoturism s-a răsturnat.

Cici masini sunt avariate FOTO ISU Tulcea

Din fericire, nu au fost persoane încarcerate.

Pompierii au luat măsuri PSI, decuplând bornele a două autoturisme”, a mai precizat ISU Deltă.

Caramboluri cu victime

În urmă cu două luni, un carambol cu patru mașini s-a petrecut pe DN26, în județul Galați, din cauza șoferului unei autoutilitare care nu a păstrat distanța regulamentară în trafic. Trei persoane au fost rănite.

Din impact, ansamblul a fost proiectat pe sensul opus de mers, iar șoferul unui autoturism, un bărbat în vârstă de 37 ani, pentru a evita coliziunea, a tras dreapta de volan și a acroșat un cap de pod, aflat pe sensul său de mers. De asemenea, autoturismul lovit din spate a fost proiectat într-o autoutilitară, condus de un bărbat de 58 ani.

S-a întâmplat la câteva săptămâni după un accident în care au fost  implicate şase autovehicule, produs pe Autostrada Soarelui (A2 Bucureşti-Constanţa), la kilometrul 143, pe sensul către litoral, în zona localităţii Cernavodă. 

Mai multe persoane au fost rănite.

Recomandări ale Poliției

Polițiștii le reamintesc tuturor conducătorilor auto că, pentru deplasarea în condiții de siguranță, este nevoie de respectarea câtorva recomandări:

- Nu conduceți sub influența băuturilor alcoolice ori a  substanțelor psihoactive!

- Adaptați permanent viteza de deplasare la condițiile de drum și de trafic!

- Nu vă angajați în efectuarea de depășiri riscante sau neregulamentare!

- Respectați normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau vehicule!

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică