Canotca inventată de Ivan Patzaichin, recreată de copiii din trei aşezări din Delta Dunării FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Canotca realizată de copii FOTO Viorel Gheorghe

Ivan Patzaichin, copilul teribil al Deltei, născut într-o comună care a dat României nu mai puţin de 24 de campioni, îşi doreşte ca tradiţia să meargă mai departe.

Ivan Patzaichin, multimplul campion olimpic, a organizat întreceri sportive între copii, pentru a-i face să iubească sportul olimpic, în urmă cu zece ani a născocit canotca, un produs unic, românesc, un fel de hibrid între canoe şi lotcă, iar apoi i-a cooptat pe cei mici în programe de educaţie. Aşa s-a născut proiectul numit „Apele Unite ale României“, prin care copiii din Delta Dunării şi nu numai au realizat cu propriile forţe câte o canotcă.

După ce anii anteriori acestea au fost construite la Sulina şi Sfântu Gheorghe, în această vară a venit rândul copiilor din Chilia Veche să-şi demonstreze măiestria în construirea unei canotci. Ambarcaţiunea din lemn stratificat are o lungime de patru metri şi în ea pot intra trei copii. Proiectul a fost gata în trei săptămâni sub îndrumarea unui mare iubitor al sportului pe apă, Viorel Gheorghe, din Bucureşti, de profesie inginer, care şi-a mutat atelierul mobil în mai multe aşezări deltaice, dar şi la Scroviştea (Bucureşti), Piscu (Ilfov), Eşelniţa (Mehedinţi).  

Vedeţi aici cum a evoluat proiectul

Legea lui Arhimede învăţată pe viu

Proiectul, spune Teodor Frolu, vicepreşedintele Asociaţiei Ivan Patzaichin - Mila 23, îşi propune mai mult decât construirea unei ambarcaţiuni, în lungime de patru metri, care va concura în curând la „Rowmania“, festival care anul acesta ajunge la cea de-a zecea ediţie. „Construcţia bărcii şi elementele de bricolaj sunt doar un pretext. De fapt, proiectul îşi propune să îi înveţe pe copii noţiuni de fizică aplicată, să le explice altfel Legea lui Arhimede, care afirmă că un corp scufundat într-un fluid este împins de către fluid, de jos în sus, cu o forţă egală cu greutatea volumului de fluid dislocat de către corp. Mici filmuleţe urmează apoi să fie predate la orele de fizică de la şcoală. În al doilea rând, copiii învaţă cum să se salveze dintr-o barcă răsturnată, dar află şi să afle cunoştinţe despre unicitatea acestui tărâm, Delta Dunării“, spune el.

Programul din Delta Dunării este parte a unui proiect naţional derulat în parteneriat cu Departamentul de Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului general al Guvernului, care îşi propune o conectare a comunităţilor la resursele de apă. El a demarat cu ocazia Centenarului.

Patru zile de vâslit de la Tulcea la Sfântu Gheorghe

La ediţia din acest an festivalul Rowmania, care se va desfăşura la începutul lunii septembrie, la Tulcea, la start vor fi canotcile realizate de copii. „Dacă până acum organizam o competiţie a pescarilor, de data aceasta ne-am hotărât ca întrecerea să fie între copii. Nu vor fi doar probe de viteză, dar şi una de îndemânare, prin care cei mici vor demonstra cum să se salveze dacă se răstoarnă barca, dar şi una de cultură generală, despre cunoştinţe despre deltă“, dezvăluie Teodor Frolu, organizatorul concursului. Şi evenimentele nu se opresc aici. Între 6-10 septembrie, Asociaţia Ivan Patzaichin Mila 23 organizează a doua ediţie a Caravanei Apele Unite ale României care va porni din Tulcea şi va avea ca punct terminus Sfântu Gheorghe, după patru zile. Ziua, cei doritori vor vâsli domol, până la Marea Neagră, iar nopţile şi le vor petrece la cort, în mijlocul naturii.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Delta, patria învingătorilor: Mila 23, Crişan şi Caraorman au dat 24 de campioni mondiali. Patzaichin: „Nu ştiu dacă m-am născut în apă sau pe uscat“

Aventurile marelui explorator Jacques-Yves Cousteau în Delta Dunării: a explorat o zonă sălbatică a României şi a transmis povestea ei lumii întregi

Mai multe pentru tine:
Avertismentul psihologului Radu Leca, după ce Alex Ciucu și-a acuzat foștii socri de eșecul căsniciei cu Alina Sorescu: „Cine doarme între doi părinți se trezește fără partener”
După atâția ani de la divorț, Brad Pitt și Angelina Jolie tot mai au ceva de împărțit. Ce-i cere acum actorul fostei lui soții?
Scriitoarea Ana Blandiana, membru titular al Academiei Române
Lovitură majoră pentru Prințul Harry! Fiul regelui recunoaște: copiii lui n-au nicio idee cu ce se ocupă, iar falimentul este aproape
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
O rachetă dezvoltată în secret de Moscova ar fi determinat retragerea SUA din tratatul INF. Arma a fost folosită în atacurile asupra Ucrainei
Mitul alcoolului „curat”: tequila, ginul, vinul sau berea. Ce spun experții despre băuturile promovate ca sănătoase
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Cine este și cu ce se ocupă partenerul de viață al Oanei Gheorghiu. Ce avere are
O mare bancă din România își dă dreptul să retragă bani din conturile clienților, fără acord. În ce condiții se va întâmpla asta
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală