Zece puncte de hidratare pentru câini, în Timișoara. O investiție cu adevărat prietenoasă cu animalele

0
Publicat:

Zece cișmele de apă potabilă, care pot fi utilizate și de câini, urmează să fie amplasate în șase parcuri administrate de Primăria Timișoara.

Un câine fericit la Timișoara FOTO Aquatim

Zece cișmele de apă potabilă, care pot fi utilizate și de câini, urmează să fie amplasate în șase parcuri administrate de Primăria Timișoara.

Timișoara tinde să devină un oraș cu adevărat „pet friendly”. În cadrul unei investiții realizate de compania de apă Aquatim, se vor monta zece cișmele de apă potabilă, care pot fi folosite atât de oameni cât și de animale și păsări. Vorbim de o premieră în orașul de pe Bega. Una dintre ele a fost deja montată în Parcul Adolescenței.

Alte două vor fi instalate în Parcul Copiilor, trei în Parcul Civic și câte una în Piața Victoriei, Parcul CentralParcul Alpinet și Parcul Catedralei. În această săptămână va fi dată în folosință și cea din Parcul Alpinet, urmând ca celelalte să fie pregătite și montate ulterior. Investiția este realizată de Aquatim, iar cheltuielile de funcționare vor fi achitate de primărie”, spun reprezentanții Primăriei Timișoara.

Cișmele pentru toți FOTO Aquatim

Cișmelele vor avea două tăvi din oțel inoxidabil, una pentru oameni și cealaltă pentru pasări și animale de companie.

Cișmelele sunt branșate la rețeaua publică de alimentare cu apă potabilă și sunt prevăzute cu sisteme individuale de scurgere. Sunt realizate din oțel zincat și amplasate pe soclu de beton”, menționează cei de la primărie.

Cișmele pentru toți FOTO Aquatim

Timișoara a făcut pași importanți pentru a ușura viața posesorilor de animale de companie. În urmă cu câțiva ani, era inacceptabil să intri într-un magazin, cafenea sau băcănie cu un câine. De altfel, ceva firesc în țările avansate din Europa, unde nimeni nu se miră când vede un câine în mall, la supermarket, în magazine de haine sau chiar într-o farmacie.

Astăzi, tot mai multe centre comerciale, cafenele, băcănii din Timișoara oferă posibilitatea oamenilor să intre cu prietenii lor patrupezi.

Pe lângă asta, în Timișoara este un regulament nou care permite călătoria animalelor de companie în mijloacele de transport în comun. Proprietarul unui câine de talie medie sau mare trebuie să aibă bilet şi pentru animal când călătoreşte cu tramvaiul, troleibuzul sau autobuzul.  

Mai multe pentru tine:
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”