Tinerii cu care ne mândrim în Occident: Octavian Coifan, singurul parfumier român de la Paris

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Octavian Coifan (36 de ani) s-a realizat în capitala modei, Paris, în selecta industrie a parfumierilor. Timişoreanul deţine “1000 Frangrances” – unul din cele mai citite bloguri mondiale de parfumuri.

Octavian Coifan este unul dintre tinerii timişoreni cu care ne putem mândri peste hotare. De foarte mulţi ani, fiul ex-preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, Viorel Coifan, locuieşte la Paris, unde lucrează ca parfumier profesionist. A absolvit două facultăţi la Timişoara: Farmacie şi Arhitecturii, iar apoi şi-a desăvârşit studiile la Institutul Superior de Parfumuri din Paris, fiind singurul român care a absolvit acest institut.

„Acolo înveţi să miroşi în mod corect, să recreezi mirosuri, să le analizezi, să creezi parfumuri, să recompui miresmele din natură. Dacă nu ai antrenament zilnic, nu poţi lucra. Nu e doar nasul important. Trebuie să-ţi educi nasul de mic şi în mod constant”, a declarat Octavian Coifan, pentru “Adevărul”.

Este şi unicul de la noi din ţară care este parfumier cu acte în regulă. Octavian Coifan lucrează în capitala Franţei, locul unde se realizează cam 80 la sută din produsele din industria „mirosurilor” din lume. 

„În Paris se află toţi producătorii şi importatorii mari. Este locul unde se concepe cam tot ce e legat de miros. Paris este oraşul unde se produc 80 la sută din parfumuri. Eu fac parfumuri pentru oameni care doresc ceva mai mult de la un parfum”, a mai spus Octavian Coifan.

Timişoreanul are un atelierul propriu în cartierul Versailles din Paris, unde realizează parfumuri la comandă pentru bogătaşii din Asia, America sau Rusia. 

„Sunt oameni cu bani care doresc ceva mai mult de la un parfum. Pentru a crea un parfum la comandă trebuie să stau de vorbă cu persoana. Trebuie să aflu cât mai multe din trecutul ei, din emoţiile ei. În câteva luni pot să creez un parfum pe profilul lui”, a declarat Octavian Coifan, în interviu pentru “Adevărul”.

Octavian Coifan este membru al Societe Francaise des Parfumeurs şi al Societăţii Române a Chimiştilor Cosmetologi.

“1000 Frangrances” – unul din cele mai citite bloguri mondiale de parfumuri

Octavian Coifan a scris trei cărţi de referinţă despre parfumuri: „1.000 de parfumuri”, Vol I şi II, şi „Parfumul, Mică Enciclopedie”. 

Începând din 2005 deţine unul din cele mai citite şi apreciate bloguri mondiale de parfumuri – “1000 Fragrances” pe care l-a gândit ca o extensie naturală a cărţilor sale, publicate în anii precedenţi în România. 

“După mai bine de un deceniu de activitate în universul on-line al parfumurilor, unde poveltile şi experienţa mea tehnică de parfumier au servit atâtor iubitori de miresmeme fine, am decis să inaugurez un blog in româna în care parfumurile se înlănţuiesc cu moda şi designul. Acest blog nu este o traducere a gândurilor pe care le împărtăşesc comunităţii internaţionale de parfumuri ci o deschidere spre alte domenii care îmi sunt dragi”, a explicat Coifan.

Octavian Coifan are una dintre cele mai fabuloase colecţii în acest domeniu iar blogul său este o împărtăşire a cunoaşterii pe care a dobândit-o în toţi aceşti ani şi pe care înainte o împărtăşea prin conferinţe sau cursuri universitare.

Coifan spune că îşi petrece timpul la Paris între parfumuri de lux, esenţe rare şi bibliotecile care adăpostesc comorile rare ale modei.

“De aceea acest blog este un amestec natural a ceea ce îmi place şi consider relevant, într-un amestec de spirit critic şi savoarea frumosului”, mai susţine Coifan, care în ultimii cinci ani a publicat peste 300 de articole fashion/beauty/fragrance la nivel internaţional sau naţional.

Munca propriu-zisă pentru crearea unui parfum începe de la discuţia cu clientul, apoi se trece la găsirea reţetei. „Formula este secretă. Parfumierii nu sunt protejaţi de legea drepturilor de autor. Industria parfumurilor este extrem de secretă. Publicul are acces restrâns, se ştie foarte puţin”, a mai spus Octavian Coifan. Crearea unui parfum durează între trei şi şase luni. Preţurile sunt pe măsură. Pleacă de la 3.000 de euro în sus. „Până unde ajunge? Mai puneţi un zero. Nu mai mult”, a explicat parfumierul. 

Citiţi şi:

Timişoreanul Octavian Coifan, singurul român creator de parfumuri din Paris: „Pentru a face parfumuri trebuie să ai nas. Aici nu se poate improviza“
 

Octavian Coifan, singurul parfumier român membru în Société Française des Perfumeurs, analizează creaţiile celebrităţilor autohtone.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!