Restaurarea Domului Catolic din Timișoara, spectaculoasă. Este gata pentru marea redeschidere FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările la Domul Romano-Catolic din Piața Unirii au început în ianuarie 2019. După patru ani, una din cele mai importante simboluri din Timișoara este gata de redeschidere.

Restaurarea Domului Catolic din Timișoara FOTO Ștefan Both

În 22 aprilie 2023 va avea loc Sfânta Liturghie solemnă pontificală, în cadrul căreia va fi consacrată Catedrala Romano-Catolică din Timișoara cunoscut și ca Domul din Piața Unirii.

Au fost făcute restaurări complexe în exteriorul, interiorul, acoperișul și subsolul Domului Romano Catolic. Fiecare obiect de artă a fost restaurată separat. Obiectele de cult, statuile și picturile au fost restaurate în laboratoare speciale. Au fost reabilitate componentele artistice din lemn și vitraliile.

Restaurarea Domului Catolic din Timișoara FOTO Ștefan Both

Patru ani au durat lucrările, timp în care una din cele mai importante simboluri din Timișoara era închis.

Lucrările au fost destul de ample, chiar dacă la început am preconizat că nu va dura așa de mult. Dar apucându-ne de lucrări, ne-am lovit și de probleme. La inaugurare nu va fi gata fațada complet, ci doar 25 la sută. Este restaurată doar partea din față. În interiorul catedralei, vorbim de partea de sculptură, retencuirile nu au mers așa de rapid. Lucrările laterale au preconizat și ele un timp destul de lung. Partea de restaurare a scaunelor canonicilor la fel a necesitat destul de mult timp. Restaurarea obiectelor din lemn au mers greu. Pilaștri care s-au reconstruit“, a spus preotul Nicolaus Lauș, directorul de cancelarie al Episcopiei Romano Catolice.

Preotul arată că lăcașul de cult va avea încălzire în pardosea, iar pentru asta s-a săpat destul de adânc, au fost înlocuite pietrele.

„Am avut de-a face și cu lipsa meșterilor, a oamenilor, a specialiștilor. Am nimerit și în această perioadă de pandemie și nu s-a putut lucra cu tot elanul. Dar din cauza lucrărilor ample și a timpilor necesari, atât la partea de sculptură, cât și la lucrările interioare, nu am putut merge așa de rapid cum ne-am fi dorit”, a precizat preotul Lauș.

Restaurarea Domului Catolic din Timișoara FOTO Ștefan Both

„Domul de la inaugurarea sa nu a mai avut parte de o astfel de lucrare"

În interiorul bisericii s-a refăcut pardoseala, care era degradată, s-au reparat scările din lemn, s-a curăţat şi restaurat tâmplăria, s-a înlocuit sistemul de încălzire a bisericii.

De asemenea, s-au reabilitat instalaţiile sanitare şi de apă și s-a înlocuit instalaţia electrică.

Vorbim de un monument de categoria A, iar în această privință restaurarea făcută în acești ani trebuia să respecte normativele legale. Ce e nou în în interiorul catedralei noastre este amvonul, care va fi binecuvântat la deschidere, dar și masa de altar și scaunele de spovadă, care sunt noi și nu făceau parte din patrimoniul bisericii. Avem încălzire în pardosea, tot iluminatul este nou – înainte am avut destule probleme, avem o lumină slabă în interior, dar acum totul e la standarde actuale. Domul de la inaugurarea sa nu a mai avut parte de o astfel de lucrare, chiar dacă renovări parțiale au mai fost”, a mai spus Nicolaus Lauș.

Restaurarea Domului Catolic din Timișoara FOTO Ștefan Both

S-au realizat sisteme moderne de semnalizare anti efracţie, anti incendiu, un sistem audio şi supraveghere video.

Proiectul cuprinde și amenajarea zonei din jurul bisericii.

Investiția se ridică la aproape cinci milioane de euro, din fonduri europene, la care se mai adaugă un milion de euro din parte Episcopiei Romano Catolice.

Arhiepiscopul spaniol Miguel Maury Buendía va celebra Sfânta liturghie

Redeschiderea Domului va avea loc în 22 aprilie. După rugăciunea de consacrare va avea loc Sfânta liturghie celebrată de Nunțiul apostolic (reprezentantul Sfântului Scaun de la Vatican) în România și Republica Moldova, arhiepiscopul spaniol Miguel Maury Buendía.

Nunțiul apostolic va unge cu uleiul sfintei crisme cele 12 cruci prezente, restaurate, redescoperite. Este momentul esențial al unei astfel de celebrări liturgice. În acelaș timp va avea loc și binecuvântarea altarului, iar un alt moment esențial este și rugăciunea de binecuvântare a apei cu care se va stropi poporul care va fi adunată în interiorul și în afara bisericii, dar și binecuvântarea amvonului. În 22 aprilie aveam această liturghie, urmând ca în data de 23 apriliesă existe o liturghie solemnă de deschidere, celebrată de episcopul nostru Csaba Pal”, a mai spus Lauș.

Restaurarea Domului Catolic din Timișoara FOTO Ștefan Both

La evenimente vor participa peste 20 de episcopi și arhiepiscopi din România, Ungaria, Serbia și Croația.

Domul Romano-Catolic a fost construit în două etape: 1736-1751 şi 1755-1774. Biserica este realizată în stilul baroc. Turlele au o înălţime redusă, determinată de apropierea zidului cetăţii. Proiectul a fost realizat de Josef Emmanuel Fischer von Erlach.

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară