Recunoştinţă pentru Mircea Mihăieş şi Brînduşa Armanca, din partea Ungariei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fundaţia colecţionarilor de artă contemporană ungară premiază din doi în doi ani, de Ziua Culturii Ungare, personalităţi cu o contribuţie semnificativă în consolidarea legăturilor culturale transfrontaliere

Scriitorului Mircea Mihăieş i-a fost decernată diploma omagială a Fundaţiei colecţionarilor de artă contemporană ungară, împreună cu o plachetă de bronz, drept recunoaştere a activităţii sale excepţionale ca om de cultură, în special pentru stimularea relaţiilor culturale între ţări în perioada când a ocupat funcţia de vicepreşedinte ale ICR. 


Fondatorii Maté Csák, preşedintele Secţiunii Arhitectură a Uniunii Jurnaliştilor Maghiari, şi Anna Körmendi, colecţionar de artă, au subliniat vizibilitatea şi deschiderea ICR în perioada 2005-2012 şi rolul instituţiei în relaţiile culturale dintre România şi Ungaria. 


Aceeaşi distincţie a fost înmânată şi Brînduşei Armanca, pentru spiritul european şi bunele servicii aduse relaţiilor culturale româno-ungare în perioada directoratului la Institutul Cultural Român din Budapesta şi filiala din Szeged. 


Fundaţia premiază din doi în doi ani, de Ziua Culturii Ungare - 24 ianuarie, ziua imnului - personalităţi cu o contribuţie semnificativă în consolidarea legăturilor culturale transfrontaliere. Placheta de bronz este opera artistei Emma Egyed. 


Brînduşa Armanca şi Mate Csak, la Budapesta
 

Citiţi şi

FOTO Întâlnirea cavalerilor vinului din Ungaria. Un eonolog din Timişoara este consul al Ordinului Szent Vince

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort