Proprietara unui câine s-a ales cu dosar penal după ce animalul ei a atacat-o pe vecină. Femeia a ajuns la spital

0
Publicat:

Poliţiştii oraşului Ciacova au deschis dosar penal pe numele unei femei din localitatea Macedonia, al cărei câine a atacat-o pe o vecină iar aceasta a ajuns la spital.

Câine FOTO: Shutterstock

Poliţiştii au stabilit, la faţa locului, că este vorba despre o femeie de 39 de ani, care se deplasa pe strada, iar în dreptul unui imobil a fost atacată de un câine, fiind rănită la antebrațul drept şi omoplat.

Femeia a fost transportată la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate, arată, joi, o informare de presă a Poliţiei Timiş, scrie Agerpres.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că patrupedul aparţine unei femei de 68 de ani, din localitatea Macedonia.

În cauză, poliţiştii s-au sesizat din oficiu şi efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta într-un dosar penal pentru neluarea de către proprietarul câinelui a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane.  

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!