Primul stadion nou construit în Timişoara după Revoluţie. A fost desemnată firma care va proiecta și va ridica arena

0
Publicat:

Primul stadion nou construit în Timişoara după Revoluţie se va ridica pe Calea Buziaşului. Arena „Lego“ va avea minimum 9.000 de locuri, din care 508 locuri VIP şi 102 locuri la loje.

Stadionul se va construi în Calea Buziașului

A fost desemnată firma care se va ocupa de proiectul tehnic şi execuţie a primului stadion care se va construi la Timişoara, 60 de ani. Arena cunoscută drept Stadionul Lego se va ridica pe structură metalică, în Calea Buziaşului, în zona fostei fabrici Optica, la ieşirea spre Moşniţa Nouă.  

Avem câștigătorul desemnat pentru realizarea Proiectului tehnic și a construcției primului stadion din Timișoara, după 60 ani! Luni seară, la ora 24, a fost termenul până la care se puteau depune contestații, dar, din fericire, nu s-a depus niciuna. Din patru societăți, toate respectabile, a fost aleasă cea mai bună ofertă raportată la preț-calitate, conform prevederilor legale: societatea Tehnodomus S.A., împreună cu firmele din subantrepriză”, a anunțat viceprimarul Cosmin Tabără.

Stadion Lego

Valoarea contractului, care va fi semnat în cel mai scurt timp,  este de aproximativ 97 milioane de lei. Termenul de proiectare şi execuţie este 30 de luni.

Acum trebuie să trecem efectiv la treabă: semnarea contractului în scurt timp, realizarea proiectului, avizările care trebuie făcute și execuția propriu-zisă. Sper într-o colaborare constructivă între toți factorii care vor fi implicați, e nevoie de susținere la toate instituțiile. Să conștientizăm că suntem un oraș care nu are infrastructură sportivă, iar acum depinde exclusiv de noi să o facem! Să lucrăm împreună cu toții și să ajutam! Îmi place să mulțumesc tuturor celor care au sprijinit și muncit la proiect. Azi vreau să mulțumesc doamnelor de la Biroul Achiziții, care au depus eforturi mari în ultima vreme pentru a finaliza această licitație. Mai mult decât atât, au ajutat la urcarea pe SICAP și a altor obiective pentru infrastructura timișoreană”, a mai transmis Cosmin Tabără.

Stadion Lego

Stadionul va avea minimum de 9.000 de locuri din care 508 locuri VIP şi 102 locuri la loje. 

Lângă viitorul stadion se va amenaja un parc cu loc de joacă, precum şi o parcare. 

Între timp, bătrânul stadionul “Dan Păltinişanu” aşteaptă să fie demolat, în locul său urmând să apară un modern complex sportiv. Deocamdată e la Compania Naţională de Investiţii, unde este spre finalizare studiul de fezabilitate. 

La fel şi proiectul sălii polivalente, aflat în stadiul de finalizare a studiului de prefezabilitate

Cine este Tehnodomus SA  

Tehnodomus SA este o companie din Arad care are un capital social de 604 milioane de lei și are ca obiect de activitate “executia lucrarilor de constructii hidrotehnice,imbuna tatiri funciare, constructii civile si industriale, constructii edilitare, drumuri, instalatii sanitare,instalatii electrice, instalatii de incalzire si centrale termice; izolatii termice, hidrofuge si antiacide; restaurare si consolidare cladiri vechi si monumante de arhitectura”, conform siteului oficial.

Societate are aproximativ 630 de angajati și dispune de utilaje și echipamente necesare pentru a executa în conditii optime și de calitate orice lucrare.

Tot conform siteului oficial, Tehnodomus SA nu a mai construit înainte stadioane sau arene sportive, dar în portofoliu restaurări de clădiri precum Primăria Arad, Palatul Cultural din Arad, West Bank din Arad, Centrul de Refugiați de la Horia (județul Arad), construcții de blocuri ANL din Arad, ori turnul Meteorologic de la Oradea, modernizarea Direcției Apelor de la Caransebeș, dar și consolidări de maluri pe râul Timiș și Crișul Alb. De asemenea, ei se ocupă acum de amenajarea Centrului de Cazare pentru Solicitanții de Azil din Timișoara, Direcția Generală a Finanțelor Arad.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea