Pârtia de schi de la Semenic, fotografiată din centrul Timişoarei. S-a folosit un teleobiectiv de 600 de milimetri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pârtia de la Semenic se vede de la Timişoara FOTO Răzvan Vitionescu

Fotograful Răzvan Vitionescu a realizat o fotografie spectaculoasă cu pârtia de schi de la Semenic, aflată la 160 de kilometri (pe şosea) de Timişoara.

Imagini cu munţii Banatului realizate din Timişoara este una din provocările fotografilor. Instantanee spectaculoase cu munţii care se văd din oraş au fost surprinse de numeroşi fotografi amatori. Munţii se văd din multe puncte ale oraşului. În zilele senine de iarnă, imaginile sunt cu adevărat spectaculoase cu munţii înzăpeziţi. 

Au fost surprinse imagini din zona de sud, de pe Calea Şagului şi Zona Soarelui, de unde se zăresc Munţii Banatului, cu vâfrul Semenic, dar şi Cula vecinilor sârbi de la Vârşeţ. Din partea de nord a oraşului, când vremea este frumoasă, se poate admira Muntele Mic. 

Fotograful Răzvan Vitionescu şi-a propus să facă o fotografie cum nu s-a mai văzut. Acesta a vizat pârtia de schi de la Semenic, aflată la 160 de kilometri de Timişoara. Fotografia a fost făcută de pe acoperişul hotelului Continental cu un aparat Nikon D750, cu teleobiectiv Sigma 150 - 600 milimetri focală.  
 

Fotografia a fost postată de autor pe pagina sa de Facebook. „Pârtia Semenic fotografiată din centrul Timişoarei! În prim-plan fabrica Spumotim. Atât s-a putut vedea, însă cu o atmosferă mai clară, cu un teleobiectiv mai lung de 600 mm cât am avut azi, şi cu o rezoluţie a aparatului mai bună, sper să prind şi detalii de pe pârtie. Oricum e mai bine ca data trecută, se disting releele de sus”, a scris Răzvan Vitionescu.



Dovadă că pârtia de la Semenic se vede şi cu ochiul liber este şi filmarea făcută de Răzvan Vitionescu cu telefonul mobil. 
 

O altă fotografie realizată de Răzvan Vitionescu 

Timişoara înconjurată de munţi a fost surprinsă încă din cele mai vechi timpuri. Una din cele mai cunoscute imagini de pe timpul ocupaţiei otomane surprinde Cetatea Timişoara cu munţii în îndepărtare.


Cetatea Timişoarei la poalele munţilor apare şi în gravura executată de Justus van der Nyport, în anul 1686.

De asemenea, de pe Bulevardul Take Ionescu a fost realizată una dintre cele mai spectaculoase fotografii, în care se zăresc Munţii Ţarcu.



Autorul acestei fotografii a explicat, pe Facebook, cum a fost realizată imaginea.

„Poza asta a mai stârnit discuţii şi pe alte site-uri. Argumentele că este reală au fost deja expuse de mai mulţi; unii au văzut la rândul lor munţii din diverse locaţii din Timişoara, alţii chiar i-au fotografiat. Dacă se pot vedea cu ochiu liber, de ce nu s-ar putea fotografia? Iniţial imaginea nu era aşa clara, a fost corectată; a fost facută în decembrie 2005 cu un aparat şi obiectiv care azi s-ar numi mediocre: Canon EOS 350D cu 75-300 (deci nu L) – 300 mm. Asta pentru amatorii de statistici. Locaţia a fost turnurile de lânga Poliţia de pe Take Ionescu. Dificultatea realizării unor fotografii similare nu ţine atât de partea tehnică cât de a fi la locul şi momentul potrivit, cu aparatul pregătit; adică o dată sau de două ori într-un an”, a explicat fotograful. 

 

Iată şi alte poze făcute din Timişoara cu Munţii Banatului.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €