Paradox românesc: în ţara din UE unde se citeşte cel mai puţin, Timişoara cere statutul internaţional de „Oraş al Literaturii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tudor Creţu la evenimentul Concentrica FOTO Ş.Both

Tudor Creţu, directorul Bibliotecii Judeţene Timiş, unul din cei mai activi oameni de cultură din România, doreşte să lanseze candidatura Timişoarei pentru statutul de Oraş al Literaturii, conferit de UNESCO.

România are cea mai mică piaţă de carte pe cap de locuitori din Uniunea Europeană. Nu avem librării în multe oraşe, de sate ce să mai vorbim, în condiţiile în care mediul rural acoperă cam 49 la sută din totalul populaţiei. Totuşi, Timişoara mai încearcă o premieră, de această dată legată de lectură. 

Plecând de la evenimente precum Concentrica, Pătura care citeşte, Lecturi aprinse, Fila sau Festivalul Internaţional de Literatură LitVest, Tudor Creţu, directorul Bibliotecii Judeţene Timiş, doreşte să lanseze candidatura Timişoarei pentru statutul de Oraş al Literaturii, conferit de UNESCO. 

Lecturile publice, unice în lume, pe care Biblioteca Judeţeană le organizează, constituie o veritabilă tradiţie, iar creativitatea, argumentul de fond.

„Date fiind evenimentele cu caracter inedit, premiile pe care le-am primit ca cea mai bună bibliotecă din România în 2012 şi 2013, nominalizările, proiectele şi lecturile publice unice în lume, care au devenit proiecte de export – au fost preluate deja de Craiova, Sibiu, Braşov, Reşiţa sau Lugoj, încercăm să creionăm această iniţiativă în vederea obţinerii pentru Timişoara a statutului de oraş cu dimensiune literară recunoscută de către UNESCO. Lucrăm la documentaţie, urmează să fie trecută prin consiliul de administraţie, apoi merge la Consiliul Judeţean Timiş şi forurile internaţionale”, a declarat scriitorul Tudor Creţu.

„Statutul de Oraş al Literaturii ar reprezenta o nouă premieră pentru Timişoara"

Timişoara mai are câteva premiere legate de cărţi şi lectură. În anul 1815, în oraşul de pe Bega a fost înfiinţată de Josef Klapka prima bibliotecă publică de împrumut, cu sală de lectură din Imperiul Habsburgic. În anul 1870 au funcţionat la Timişoara trei biblioteci cu caracter popular al căror fond de carte era disponibil locuitorilor cartierelor Fabric, Iosefin şi Elisabetin.

Evenimentele literare organizate de scriitorul Tudor Creţu au devenit tradiţionale. Participanţii nu sunt simpli spectator, ci sunt implicaţi efectiv în lectură.

„Am fost întrebat la Festivalul de Literatură LitVest, de scriitori mari din toată lume, de nu facem ceva pentru recunoaştere internaţională. Am zis că merită să încercăm. Avem o şansă. Vorbim de tradiţie în cazul acestor lecturi publice în care comunitatea este implicată. Publicul nu este spectator, nu este pasiv, ci participă activ. El citeşte. Timişoara e un oraş al premierelor. Statutul de Oraş al Literaturii ar reprezenta o nouă premieră pentru Timişoara. În cultură cel mai important e exportul, ceea ce oferi şi propuni, nu ce imiţi şi preiei. Oraşul Liverpool e cunoscut nu pentru trupele care cântă acolo, ci pentru cei care au plecat de acolo, cei mai cunoscuţi fiind The Beatles”, a mai declarat Tudor Creţu. 

Concentrica 2017 FOTO Ş.Both
 

Festivaluri şi evenimente, calitatea, cantitatea şi diversitatea editării de carte

Primul Oraş al Literaturii desemnat de UNESCO a fost oraşul Edinburgh din Scoţia, în anul 2004, datorită numeroşilor autori pe care i-a dat, până la evenimentele literare care se organizează acolo.

Sunt mai multe criterii care trebuie îndeplinite de oraşele care vizează o astfel de distincţie. Printre acestea, calitatea, cantitatea şi diversitatea editării de carte, festivaluri şi evenimente care să promoveze literatură autohtonă şi străină, librării, biblioteci şi centre culturale sau private care să conserve şi să promoveze literatura şi aşa mai departe. 

În lista oraşelor care primit acest titlu se regăsesc Cracovia, Ljubljana, Odessa, Praga, Melbourne, Granada, Barcelona, Bagdad sau Montevideo.

Vă mai recomandăm să citiţi:

Relatările presei din timpul gripei spaniole din urmă cu un secol seamănă izbitor cu cele actuale

Motivele pentru care România se află pe ultimul loc în UE la citit: „Nu există librării la sate, iar mediul rural acoperă cam 49 la sută din totalul populaţiei”

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani