Lansare extraordinară „Biblia pierdută” la Timişoara. Igor Bergler se întoarce acasă cu o carte fenomen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cartea eveniment a anului se lanseaza la Timisoara. Igor Bergler se întâlneşte cu timişorenii al librăria „Cartea de nisip”.

Igor Bergler se intoarce acasa pentru un eveniment special. El va lansa şi la Timişoara „Biblia pierdută” –cartea eveniment a anului. 

În primele 15 zile de la lansarea în librării s-au vândut aproximativ 6.500 de exemplare, în cele peste 400 de puncte de vânzare ale cărţii. Până să ajungă pe rafturi, volumul a avut peste 10.000 de precomenzi pe Internet. 
 

„Dincolo de marketingul fără precedent, avem parte şi de un merchendising occidental, cum numai în marile librării europene se poate vedea”, spune Igor Bergler.

Lansarea de la Timişoara va avea loc joi, 22 octombrie, la ora 18, la libraria "Cartea de nisip", de pe strada Alba Iulia nr.1.

Igor Bergler îi aşteaptă pe timişoreni pentru autografe şi multe alte surprize.
 

Vineri, 23 octombrie, de la ora 12:00, la Secţia de Arte „Deliu Petroiu” (Bastion Theresia), Igor Bergler va participa la un eveniment organizat de Biblioteca Judeţeană Timiş „Sorin Titel”, care pune într-o altfel de lumină cea mai vândută carte românească din 2015. 
 

Autorul va dialoga cu elevi de la Colegiile C.D. Loga şi F.S. Nitti, precum şi de la Liceul Teoretic J.L. Calderon. Despre una dintre cele mai atractive intrigi, istorice şi literare, de la Gutenberg, fix de la el, încoace. 


Citeşte şi:
 

VIDEO Cartea care a înnebunit românii înainte să apară în librării: „Biblia pierdută” va ajunge la 10.000 de precomenzi până la sfârşitul lunii

Mai multe pentru tine:
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Firea recunoaște: „Un candidat unic pentru alegerile locale ar fi fost o variantă mai sigură”. Cum explică pasul în spate
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Fiica lui Brigitte Macron a vorbit despre „deteriorarea stării de sănătate” a mamei sale, care este hărțuită cibernetic
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră