La Timişoara se pregăteşte „ambulanţa psihiatrică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
"Urgenţele" vor avea specialişti şi pentru cazurile de psihiatrie. FOTO: Arhivă

Un serviciu destul de răspândit în restul Europei prinde contur şi la Timişoara: Asociaţia Comunitară de Psihiatrie "Şanse" a iniţiat un proiect ce susţine introducerea intervenţiilor psihiatrice şi psihologice de tip SMURD. Pentru asta, însă, trebuie să strângă 60.000 de euro.

Aproape un sfert dintre cazurile care ajung la Centrul de Sănătate Mintală din Timişoara ar putea fi tratate la domiciliu, în condiţiile în care ar exista un asemenea serviciu de asistenţă psihiatrică. Asociaţia Comunitară de Psihiatrie "Şanse" propune introducerea serviciilor medicale psihiatrice de urgenţă, cu personal calificat care să poată răspunde la orice oră solicită. Pentru asta, însă, este nevoie de fonduri şi de personal medical calificat. Proiectul a fost lansat joi seara la Filarmonica Banatul, iar iniţiatorii speră să strângă cei 60.000 de euro necesari pentru a avea un astfel de serviciu total funcţional în toamna acestui an. Până atunci, se vor forma specialişti în cadrul Unităţii de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean, care vor fi trimişi la astfel de cazuri.

„Deocamdată este un prim pas în demararea unor activităţi de training, de formare a unor specialişti din cadrul UPU, a urgenţelor, a camerelor de gardă, a celor care lucrează la ambulanţele din Timişoara. În cadrul centrului deja avem oameni formaţi şi un serviciu de criză cu un număr de telefon unic care poate fi apelat şi, încet, vrem să interconectăm toate aceste servicii pentru ca oamenii formaţi de noi să poată acţiona la timp, rapid şi eficient, pentru toţi cei care sunt în suferinţă. Ne bazăm foarte mult pe voluntariat, pentru că vrem să iniţiem această atitudine din partea profesioniştilor, dar şi din partea comunităţii. Avem foarte mare nevoie de sprijinul comunităţii”, a declarat medicul specialist psihiatru Ileana Stoica.

„Suntem dispuşi să sprijinim acest sistem. Putem pune la dispoziţie forţa de muncă, ca să spun aşa, personal medical calificat. La mijloacele de transport, din păcate, suntem deficitari, şi sperăm să atragem fonduri pentru asta prin acest proiect. Sunt o serie de pacienţi cu afecţiuni psihiatrice controlate care locuiesc acasă, de fapt cea mai mare parte dintre ei. Un control periodic la domiciliu sau o asistenţă disponibilă la telefon pentru a merge la domiciliu ar reduce cu siguranţă numărul internărilor din Clinica de Psihiatrie sau din unităţile de primiri urgenţe. Sunt situaţii în care aceşti pacienţi se decompensează şi ajung la urgenţe. Cu siguranţă asistenţa la domiciliu poate să ţină mai bine sub control tratamentul acestor pacienţi”, a spus managerul Spitalului Judeţean din Timişoara, Ciprian Bogdan. Şi autorităţile judeţene, reprezentate la eveniment prin vicepreşedintele CJT, Călin Dobra, au anunţat că sunt dispuse să sprijine acest proiect şi extinderea sa din Timişoara în judeţ.

Mai multe pentru tine:
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
6 mirosuri care trădează o casă modestă