Județul din România cu cei mai mulți kilometri de autostradă. Alte 21 de județe nu au nici măcar unul

0
Publicat:

România a depășit pragul de 1.000 de kilometri de autostradă, după ce autoritățile au mai dat în folosință 15 kilometri la finalul anului 2023. Pe primul loc în topul județelor cu cele mai lungi drumuri rapide este Timișul.

Harta autostrăzilor din România în 2024 FOTO 130km.ro

pe primul loc în România când vine vorba de numărul de kilometri de autotradă. Mai exact, 106 kilometri din Autostrada Vestului-A1, care leagă Bucureștiul de frontiera cu Ungaria de la Nădlac (în lungime totală de 578 de kilometri). Tronsonul între Timișoara și Arad, de 32 de kilometri, a fost dat în exploatare în decembrie 2011. Tronsonul Timișoara-Lugoj, de 35 de kilometri, a avut două etape: primul lor a fost deschis în octombrie 2012, iar lotul 2 în decembrie 2015.

A urmat drumul rapid între Lugoj și Deva (județul Hunedoara), în lungime de 99 de kilometri, care a fost înpărțit în patru loturi.

Autostrada Vestului - A1 FOTO 130km.ro

În decembrie 2013 a fost deschis lotul 1, de 17 kilometri, între Traian Vuia și Balinț, iar în 2015 s-a dat în expoatare încă o bucată de autostradă, de 10 kilometri, între Balinț și Șanovița.

Primul drum din Lotul 2, între Coașavița și Traian Vuia, de 15 kilometri, este în exploatare din martie 2017. Pentru celălalt traseu, de 13 kilometri, între Margina (Timiș) și Holdea (Hunedoara), așa numita „autostradă cu tuneluri pentru urși”, a urmat un blocaj. De abia în octombrie 2022 a fost semnat contratul cu un constructor, iar acum se lucrează. Segmentul urmează să fie dat în exploatare în 2026.

Lotul 3 și 4, Ilia-Cosevița și Șimuș-Ilia sunt deja în județul Hunedoara.

În Timiș mai există un traseu de 10,5 kilometri din autostrada A6 Lugoj - Calafat face legatura între Autostrada A1 (la Balinț) și centura Lugojului.

Autostrada Vestului - A1 FOTO 130km.ro

Încă 70 de kilometri între Timișoara și Moravița

Timișul va putea fi cu greu egalat, poate chiar imposibil în viitor,, după ce se va realzia și autostrada A9 care leagă Timișoara de granița cu Serbia. Tot acest drum, între capitala Banatului și Moravița, care va avea o lugime de 70 de kilometri, va străbate județul Timiș.

Conform planului, traseul pentru autostrada A9 se desprinde din A1 în zona Remetea Mare, continuă în paralel cu centura Timişoara Sud până în zona Giroc, unde va fi realizat un drum de legătură cu această centură. De acolo, traseul merge spre sud, pe ruta Jebel - Opatiţa - Stamora Germană - Moraviţa, până la graniţa cu Serbia.    

În acest moment ne aflăm în stadiul elaborării studiului de fezabilitate, după care urmează să fie lansată licitaţia pentru proiectare şi execuţie.

21 de județe fără autostradă

În acest moment, România a depășit pragul de 1.000 de kilometri de autostradă, după ce autoritățile au mai dat în folosință 15 kilometri (lotul Chețani-Câmpia Turzii al Autostrăzii Transilvania A3) la finalul anului 2023.

Autostrada Vestului - A1 FOTO DRDP Timișoara

Timișul este urmat în clasamentul autostrăzilor de județul Călărași, cu 103 kilometri (pe unde trece A2), Alba, 98 de kilometri (traversat de A1 și A10). Pe locul patru se află București-Ilfov, cu 91 de kilometri de autostradă. Celelalte județe traversate de autostradă sunt Constanţa (88 kilometri), Hunedoara (81 kilometri), Cluj (79 kilometri), Olt (72 kilometri), Sibiu (67 kilometri), Arad (65 kilometri), Mureş (44 kilometri), Argeş (40 kilometri), Giurgiu (32 kilometri), Dâmboviţa (31 kilometri), Prahova (30 kilometri), Ialomiţa (17 kilometri), Bacău (16 kilometri), Sălaj (14 kilometri), Braşov (6 kilometri) și Bihor (5 kilometri).

Autostrada Vestului - A1 FOTO 130km.ro

Există însă și 21 de județe care nu au nici un kilometru de autostradă. Și nici perspective de a avea într-o perioadă scurtă de timp.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Energia „fantomă” care îți crește factura la curent fără să-ți dai seama. Ce îți fură curent constant și nu știi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie