Jermont Horton, un american venit din Kosovo, primul transfer pentru Timba

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jermont Horton a ajuns la sală direct de la aeroport

Echipa de baschet Timba Timişoara s-a întărit cu jucătorul american Jermont Horton, care a sosit la sala „Constantin Jude”, direct de la aeroport.

Jermont Horton a mai jucat în România, la SCMU Craiova, un urmă cu doi ani. Baschetbalistul în vârstă de 28 de ani a fost al trelea marcator pentru echipa olteană în sezonul 2010-2011, cu o medie de 19,6 puncte pe meci. Americanul a fost legitimat ultima dată echipa Bashkimi, din Kosovo.

De-a lungul carierei a mai evoluat la TED Istanbul şi Baskent Genclik, în Turcia, Blois din Franţa  Al Nasar, din Kuweit.

„Este al treilea meu an în România, vorbesc puţin limba şi îmi place ţara asta mai mult decât celelalte ţări europene în care am jucat. Am avut mai avut oferte, dar mi s-au spus lucruri frumoase despre acest oraş, unul mare, sunt obişnuit cu oraşele mari, doar sunt din New Jersey. Nu ştiu multe despre noua echipă, dar sunt entuziasmat că sunt aici. Vreau să ajut echipa cum pot şi sper să schimbăm lucrurile. Eu am venit aici din Kosovo, unde e foarte frig, am fost acolo două săptămâni şi am jucat aproape o lună, deci sunt într-o formă bună”, a declarant Jermont Horton.

Conducerea echipei Timba a anunţat însă şi un transfer bombă. Este vorba de un jucător din naţionala Canadei. Numele acestuia va fi făcut public după ce vor fi puse la punct ultimele detali.

 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”