Invitație la aventură pe bicicletă. Cursă de 240 de kilometri, pe două roți, de la Timișoara la Szeged FOTO

0
Publicat:

Turul ciclist Timișoara-Szeged a ajuns la a treia ediție. Pasionații plimbărilor cu bicicleta, invitați în weekend (24-25 mai) să pedaleze de la Timișoara la Szeged și retur.

Bicicliștii vor trece din nou frontiera Triplex FOTO Asociația Bastionul

Asociaţia Bastion-Varbastya şi Clubul Velocitas organizează între 25 și 26 mai 2024 a treia ediție a turului ciclist „Bartok”, pe ruta Timişoara (România) - Szeged (Ungaria). Amatori sau profesioniști, iubitorii de ciclism sunt invitați să pedaleze peste 240 de kilometri.

De obicei, noi organizăm turul ciclist în luna iunie, însă anul acesta este unul electoral așa că nu am vrut să perturbăm alegerile de la începutul lunii următoare. Anul acesta, traseul dus-întors este identic - Timișoara - Triplex Confinium - Szeged și asta pentru că frontiera româno-maghiară va fi deschisă cu ocazia sărbătorii Triplex care celebrează buna colaborare între România, Ungaria și Serbia. Nu ni s-a solicitat niciun aviz special; frontiera este deschisă pentru toată lumea în 25 și 26 mai. Chiar dacă luna mai este mai ploioasă decât celelalte de primăvară, nu ne este teamă.”, a declarat consulul Ungariei la Timișoara, Peter Tamas, președintele Asociației Bastionul-Varbastya.

Bicicliștii vor trece din nou frontiera Triplex FOTO Asociația Bastionul

Evenimentul își propune să promoveze mișcarea pentru sănătate, dar și să fie un element de lobby pentru mai multe investiții majore în infrastructură precum piste de biciclete de la Timişoara la Vama Cenad, un pod nou peste Mureș, între România și Ungaria, și deschiderea permanentă a punctului de trecere a frontierei de la Triplex (Beba Veche- Kübekháza). 

Nu știu cât am contribuit noi, dar ne bucură că tocmai temele noastre promovate au fost discutat de miniștrii Sorin Grindeanu și Péter Szijjártó. Și iată că unele sunt pe cale de aplicare, cum e deschiderea frontierei de la Beba Veche. Noi vom promova în continuare realizarea de investiții în infrastructură.”, a mai spus Peter Tamas.

Bicicliștii au pedalat și anul trecut în Ungaria FOTO Asociația Bastionul

Programul evenimentului

Plecarea în turul ciclist va avea loc sâmbătă, 25 mai, la ora 10.00, din Piața Unirii din Timișoara. Bicicliștii vor merge pe următorul traseu: Sânandrei, Carani, Variaș, Periam (unde se va face o pauză), Sânpetru Mare, Sânnicolau Mare, Comloșul Mare și frontiera Triplex Confinium (105 kilometri). 

După trecerea frontierei, bicicliștii continuă pedalarea până în localitatea Kübekháza, unde se va face o oprire mai lungă. Distanța între Kubekhaza și Szeged este de 17 kilometri.

Sosirea are loc într-un camping de pe malul Tisei, în jurul orei 16.00, unde organizatorii au pregătit o masă și concert cu Vincze Annamaria. Înnoptarea la Szeged se face pe cont propriu.

Startul din 2023 FOTO Asociația Bastionul

Duminică, 25 mai, la ora 10.00 se va porni din Szeged spre Kübekháza, se va trece din nou frontiera Triplex Confinium, iar apoi se urmează același traseu: Comloșul Mare, Sânnicolau Mare, Periam, Variaș, Carani și Sânandrei. Sosirea este programată la Dumbrăvița, în fața bisericii romano-catolice. 

Vom aveam mai multe puncte pe traseu de unde se poate bea apă și mânca o gustare. Vom face pauză la Periam, nu la Sânnicolau Mare, ca anii trecuți. Este și mai ușor pentru bicicliști. La Kübekháza va fi o oprire mai lungă, ne adunăm, mâncăm, bem, acolo ne preia poliția din Ungaria și ne conduce până la Szeged. La Szeged sunt Zilele orașului, sunt evenimente culturale și gastronomice chiar pe malul Tisei și cred că va fi foarte interesant. Mulți sunt speriați că e un drum prea lung. Dar putem ajuta cu microbuze, în caz că cineva nu mai poate pedala, avem alături motocicliștii din secuime care ne ajută în trafic. E important însă ca cei care vin să fie bine echipați, cu cască, mănuși, lichide, cremă împotriva soarelui, ciocolată. Trebuie și puțin antrenament pentru acest tur.”, a adăugat Peter Tamas.  

Pauză pe traseu în 2023 FOTO Asociația Bastionul

Anul acesta, tura ciclistă „Bartok” este rezervată și profesioniștilor (etapele Timișoara-Beba Veche și Beba Veche Sânandrei). Aceștia vor fi cronometrați, iar primii trei clasați la masculin și feminim vor fi premiați. Înscrierile se pot face pe site-ul raceday.ro. Nu se percepe taxă de participare.

Evenimentul este susținut de Consiliul Județean Timiș, Primăria Timișoara și Primăria Szeged.  

Mai multe pentru tine:
Ion Dolănescu chefuia câte trei zile, de Paște. Bucătăreasa îi prepara ciorbă de fazan, friptură de iepure și 1.200 de sarmale. „Dăruia și celor sărmani”
Prima mare iubire a lui Iurie Darie. I-a dăruit un fiu actorului: „L-am invitat pe Iura la mine, cu gânduri prieteneşti”
Pasca fără aluat, care nu îngrașă. Îndrăgitul desert de Paște care se prepară rapid și nu-ți afectează silueta
Ce salariu are o stewardesă româncă la Emirates sau Qatar: „Indiferent de câte ore zbori, rămâne la fel”
Test de inteligență, bazat pe iluzie optică. Găsește în 5 secunde câinele ascuns!
Exclusiv! Zoli Toth s-a separat în mare discreție de soția sa, Ioana: "Faptul că suntem OK mă ajută să vorbesc despre asta"
Pacea de la Adrianopol: Iancu de Hunedoara încheie un armistițiu temporar cu Imperiul Otoman
Imagini terifiante cu ultimele clipe din viața lui Rareș Ion, zis „Castron”. Maru, dealerul suspect al lui Vlad Pascu, l-a batjocorit în ultimul hal, deși tânărul era în stare critică VIDEO
Zodiile care primesc o sumă mare de bani și vor avea noroc în dragoste până la finalul lunii aprilie. Viața lor se va schimba radical
Ultimele ore din viața lui Rareș „Castron”. Video cu prietenul lui Vlad Pascu în timp ce se injecta live pe TikTok înainte să moară: „Maru a zis că i s-a făcut rău, îl trimite acasă când e mai bine, adică după ce își mai ia o doză. L-au lăsat pe stradă”
Care a fost cauza morţii Reginei Maria. Rezultatul analizelor a fost un dezastru pentru ea