FOTO VIDEO Premieră în Europa de Est. Stăvilar austriac de secol XVIII, mutat ca un puzzle uriaş la Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muzeu în aer liber la City Business Centre din Timişoara FOTO Ştefan Both

Pe harta Timişoarei a apărut un mic dar interesant punct de atracţie. I-a fost redat oraşului un fragment din istoria sa, care altfel ar fi rămas îngropat şi necunoscut.

În timpul lucrărilor la fundaţia unei noi clădiri de birouri de la City Business Centre, muncitorii au descoperit un stăvilar construit de austrieci în secolul XVIII, parte a fortificaţiilor cetăţii Timişoara. 

Structura, păstrată aproape intactă, trebuia salvată. O echipa de experţi a decis mutarea ansamblului într-un spaţiu expus publicului, la o distanţă de 30 de metri de locul iniţial. Operaţiuna a fost una spectaculoasă, complexă şi migăloasă. 

Stăvilarul poate fi admirat deja în toată splendoarea sa în piaţeta amenajată în faţa clădirilor de birouri. Aici se va realiza un punt muzeografic în aer liber, care va cuprinde documentaţie ştiinţifică realizată de specialişti din cadrul Muzeului Banatului.


 

După decizia Ministerului Culturii cu privire la soluţia de conservare şi punere în valoare a vestigiilor, au început lucrările pregătitoare: scanarea 3D la înaltă rezoluţie a întregului ansamblu compus din aproximativ 150.000 de elemente din cărămidă, 300 de blocuri de piatră şi 600 de piese din lemn. 

Una din cele mai complexe operaţiuni a fost demontarea şi reconstrucţia propriu-zisă a stăvilarului, compus din peste 150.000 de elemente unice. 

Toate costurile au fost suportate de societatea care administrează City Business Centre. Valoarea proiectului se ridică la peste jumătate de milion de euro.

Întreaga operaţiune, o premieră pentru aceasta parte a Europei de Est, a fost filmată şi va devini subiectul unui documentar regizat de Florin Iepan.

Citiţi şi:


FOTO VIDEO Începe mutarea ecluzei habsburgice. Va fi un puzzle uriaş de demontare şi reconstruire a stăvilarului

FOTO Proiect spectaculos de salvare a ecluzei habsburgice a bastionului Cetăţii Timişoarei

FOTO EXCLUSIV Ecluza bastionului Timişoarei, descoperită la City Business Centre, poate fi salvată
 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie