FOTO Revoluţia de la Timişoara, la 29 de ani. Experimentul fotografic care arată cel mai bine ce a fost atunci şi ce este azi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urmă cu 29 de ani, timişorenii luptau împotriva regimului Ceauşescu. În dimineaţa de 18 decembrie, mulţi îşi căuteau apropiaţii după ce o zi în urmă forţele de represiune au tras ca la război.

GALERIE FOTO


După ce cadrele Ministerului Apărării Naţionale şi ale trupelor de la Securitate şi de la Ministerul de Interne au deschis focul asupra mulţimii, pe 17 decembrie 1989 s-a înregistrat cel mai mare număr al morţilor la Revoluţia din Timişoara. Gloanţele au secerat 65 de vieţi, iar 224 de persoane au fost rănite prin împuşcare.

A doua zi, timişorenii îşi căutau aparţinătorii. Morţi sau răniţi. Peste 40 de cadavre aveau să fie transportate la Bucureşti pentru a fi arse la crematoriul „Cenuşa”.
 

În amintirea acelor zile, fotograful timişorean Dani Amariei a realizat câteva fotografii de mare impact. Acesta a suprapus imagini de acum 29 de ani, peste cele de azi.

Puteţi vedea ce a ieşit.


 

Citiţi şi:
 

18 decembrie 1989. Operaţiunea Trandafirul. Mărturii din morga de la Timişoara: „Erau morţi peste tot pe coridorul întunecat"

17 decembrie 1989. Ziua-n care Armata şi-a ciuruit poporul în Timişoara: „Am văzut-o pe mama împuşcată în cap. Tata era ghemuit, nimerit în stomac“

16 decembrie 1989. „În Piaţa Maria se găsesc 1.000 de persoane. Se acţionează cu două plutoane de securitate şi 100 de miliţieni care fac ordine” Omul celor două revoluţii: printre gloanţe, la Timişoara şi la Bucureşti FOTO Kilometrul zero al Revoluţiei din 1989. Asaltul asupra Bisericii Reformate din Timişoara EXCLUSIV VIDEO „Măcelarul din Timişoara”. Filmul interzis de Iliescu despre un martir al Revoluţiei transformat de comunişti într-un casap

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?