Fațada Operei din Timișoara, de-a lungul vremii. Vasile Ernu: „O imagine iconică a modelării societății în ultimii 150 de ani“

Construcția clădirii a fost începută în 1871, după planurile arhitecților vienezi Ferdinand Fellner și Hermann Helmer, și a fost terminată în 1875. De-a lungul deceniilor, fațada Operei din Timișoara s-a schimbat de mai multe ori.

Scriitorul basarabean Vasile Ernu, care se află la Timișoara cu două burse, una din partea Festivalului Taifas, și una de la Energie, acordată jurnaliștilor culturali, continuă să descopere profunzimile Capitalei Culturale a Europei.

Cea mai nouă postare pe Facebook al lui Ernu a fost legat de clădirea Operei și a Teatrului Național (dar și al teatrelor de stat Maghiar și German). Această clădire simbol din centrul orașului vorbește cel mai bine de istoria complicată a Timișoarei, cu statalități diferite, regimuri multiple și grupuri etnice.

„Căutând un simbol material al transformărilor profunde social-umane mi-am dat seama că metaforic cel mai mult se potrivește acestei narațiuni felul în care s-a transformat şi hibridizat fațada Operei - un simbol al Timișoarei noi - al noii identități.

Transformarea fațadei Operei din Timișoara este o imagine <iconică> a traforărilor profunde avute loc în ultimii 150 de ani.

Oficial aflăm aşa. Opera își desfășoară activitatea în clădirea Palatului Culturii”, spune Vasile Ernu.

Construcția clădirii a fost începută în 1871, după planurile arhitecților vienezi Ferdinand Fellner și Hermann Helmer, și a fost terminată în 1875.

Reprezentațiile inaugurale au avut loc la 22 septembrie 1875 (în limba maghiară) și la 25 septembrie 1875 (în limba germană).

„Clădirea are o imagine imperială folosind un Renaissance italian: din toți porii se simte suflul Imperiului Habsburgic fie şi în variantă de oraș periferic. Da, Timișoara nu e Viena sau Budapesta, dar suflă în ritmul identitar al Imperiului fie şi periferic.

Vine Unirea şi epoca Interbelică. Fațada se schimbă: noua Putere reface identitar - un nou hibrid. Arhitectul Duiliu Marcu, care avea să construiască Palatul Victoria din București, a refăcut fațada și sala de spectacole, în 1923, după incendiul de la 1920, păstrând aspectul inițial, dar aducând elemente noi: e nevoie de românizare a fațadei.

După 1933, comanda politică e clară: fiind necesară înălțarea fațadei, aceasta a fost refăcută în stilul neobizantin caracteristic acelui timp. Duiliu Marcu, un admirator al lui Marcelo Piacentini, arhitectul preferat al dictatorului fascist Benito Mussolini se inspiră pe acest model. Fațada capătă această nouă imagine. Nu e greu de văzut aceste elemente. Dispar geamurile de pe pereții din lateral şi rămâne fastuoasă Fațada a noii identități. Din lateral şi corpul e imaginea Imperiului - din faţă e imaginea Noii orânduiri neobizantine românești cu influențele stilisticii fasciste”, a continuat Vasile Ernu.

După căderea regimului comunist, Opera Română din Timișoara devine un simbol de necontestat al „noii Românii“: imaginea de kilometrul 0 al democrației românești şi al luptei anticomuniste”.

„Este un element cheie în construcția noii identități a orașului: poate chiar central. Se pune problema refacerii fațadei - coana orașului nou identitar.

Întrebarea este: ce păstrăm? Imperiul - Interbelicul național românesc - Revoluția? Tentația e mare să se revină la imaginea de Imperiu. Dar nu poţi trăi doar din trecut.

Renunți la Național? Suntem deja stat național - românii pentru prima oară au învins aici fiind majoritari: nu au fost niciodată majoritari în oraş decât târziu prin statul național şi comunism. Dar nu renunți nici la imaginea de Imperiu şi multinațional care este o moștenire speculativă imensă în democrație - fie şi una fantasmagorică.

Renunți la Fațada imaginii Revoluției? Ar fi o nebunie să renunți la o actualitate imensă - e noua icoană: Timișoara poate trăi mult şi bine din această imagine nouă identitară. Ce aleg ei, adică ce alege Timișoara? Un hibrid perfect: Imperiul-multicultural, Naționalismul stilistic interbelic şi Revoluția anticomunistă”, a mai scris Ernu.

În era primarului Gheorghe Ciuhandu se refac aripile pe modelul imperial şi se păstrează imaginea fațadei interbelic plus Revoluție.

„Ca soluție de imagistică a noii identități mi se pare o găselniță aproape genială. Dar ce ascunde asta? Cât este acoperită de realitate această imagine? Corespunde ea cu transformările şi stratificările sociale, etnice şi religioase actuale? Reprezintă ea noua compoziție şi noii veniți în oraș? Sau poate e imaginea unui construct identitar fals?

Iată întrebări la care merită să căutăm niște răspunsuri decente pentru a nu trăi în fantasme.

Timișoara e al naibii de ofertantă la problematizări delicate. Asta-mi place. Sper să placă şi lor”, a concluzionat Vasile Ernu.

Cele mai noi lucrări de reabilitare de la clădirea Operei Române şi a Teatrului Naţional din Timişoara au fost făcute în perioada 2019-2021. Valoarea investiţiei a fost de 5,5 milioane de lei.