Dosar penal pe numele unei femei din Timiş care, deşi confirmată cu COVID-19, se afla într-un local

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au informat Direcţia de Sănătate Publică Timiş care a plasat-o pe tânără, din nou, în carantină Foto: Arhivă

Poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele unei femei de 38 de ani pentru zădărnicirea combaterii bolilor, după ce, deşi a fost plasată în carantină fiind confirmată cu COVID-19, se afla într-un local din oraşul Jimbolia, judeţul Timiş.

"În data de 20 august a.c., în jurul orei 23.00, în cadrul unei acţiuni pentru verificarea respectării măsurilor şi interdicţiilor impuse în vederea limitării răspândirii virusului SARS-COV-2, poliţiştii Oraşului Jimbolia s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o societate comercială de pe raza localităţii, s-ar fi aflat prezentă o femeie în vârstă de 38 de ani, încălcându-se astfel prevederile Legii 55/2020. La faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că femeia s-ar fi aflat în izolare la domiciliu începând cu data de 17 august a.c., fiind confirmată pozitiv cu virusul SARS-COV-2, nerespectând măsura impusă prin lege”, transmite IPJ Timiş. 

În acelaşi restaurant se mai aflau un bărbat şi administratorul societăţii comerciale. 

Poliţiştii au informat Direcţia de Sănătate Publică Timiş care a plasat-o pe tânără, din nou, în carantină. 

Femeia a fost sancţionată contravenţional conform Legii 55/2020, pe numele acesteia fiind întocmit şi un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”