Dispeceratul Unic pentru Situaţii de Urgenţă, inaugurat la Timişoara în prezenţa lui Raed Arafat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Urgenţele vor fi gestionate mai eficient. FOTO: Arhivă

Noua locaţie unică în care vor lucra atât dispeceri ai Serviciului de Ambulanţă Timiş, cât şi cei ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a fost inaugurată sâmbătă.

Timişul intră în rândul celorlalte judeţe din ţară care au integrat serviciile de urgenţă. Solicitările pentru Salvare şi Pompieri vor fi gestionate dintr-un singur punct, iar Raed Arafat, fondatorul SMURD, consideră că situaţiile de urgenţă ar fi gestionate, şi mai ales coordonate şi mai eficient, dacă şi dispeceratele Poliţiei şi ale Jandarmeriei ar fi sub acelaşi acoperiş.

„Pentru un dispecerat unic, pentru toţi, este un prim pas, momentan avem la Mureş această posibilitate, în care avem şi Poliţia, şi Jandarmii, şi 112, şi tot. Normal că asta poate să fie un prim pas spre o integrare şi mai mare a dispecerizării”, a spus Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii

În noul dispecerat de la ISU Banat, o singură tură este formată din opt dispeceri, coordonaţi de un medic, dar şi de un ofiţer al ISU. Pompierii vor comunica cu dispecerii de la Serviciul de Ambulanţă Timiş, dar şi cu coordonatorii elicopterului SMURD.

Citeşte şi:

Spitalul Judeţean Timişoara foloseşte din această săptămână angiograful primit acum doi ani

Banii europeni au transformat complet unităţile de pompierii din Timişoara 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție