Cum arată noul sens giratoriu construit pentru IKEA, la intrarea în Timişoara. A fost realizat în timp record VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sens giratoriu pentru Ikea Timişoara FOTO captură Oraşul Timişoara

Ikea Timişoara se preconizează să fie deschis în 2022. Lucrările au început cu realizarea primului sens giratoriu, de la intersecţia străzii Petre Ţuţea şi D.N. 69 (calea Aradului).

Lucrările la primul sens giratoriu, de la intersecţia străzii Petre Ţuţea şi D.N. 69 (calea Aradului), au demarat în 15 aprilie şi acum sunt aproape finalizate. Noul drum a fost deja trasat corespunzător, s-au montat semnele de circulaţie şi panourile care indică drumul spre centrul comercial, respectiv spre Timişoara, Arad şi Dumbrăviţa. 

GALERIE FOTO

Pe lângă giratouriul de la intrarea în Timişoara, s-a lărgit la patru benzi şi o parte din strada Petru Ţuţea. De asemenea, constructorii au realizat şi drum colector.

Conform panoului de pe şantier, manager de proiect Optim Project Management din Bucureşti, iar constructor este Baupartner Bautechnic care are sediul central la Ariceşti, Prahova.

Acesta este primul pas pentru ridicarea celui de-al treilea magazin IKEA din România. Acesta se va construi pe un teren aflat la intrarea în Timişoara, dare care aparţine de comuna Dumbrăviţa. Urmează să se mai facă un sens giratoriu, mai mic, pe parcela IKEA, care va fi chiar la ieşirea din parcarea centrului comercial. 

Centrul comercial va avea trei niveluri, iar construcţia va include panouri fotovoltaice şi sisteme ce captează energia geotermală. Se preconizează ca magazinul să fie deschis în 2022. 

Terenul de 85.000 de metri pătraţi de la marginea Timişoarei a fost în proprietatea omului de afaceri Ion Ţiriac, iar la începutul anilor 2000 s-a vorbit că în zonă se va deschide un magazin al retailerului belgian Cora. Până la urmă, această afacere nu s-a mai realizat, dar întreaga zonă a rămas în folclorul local ca „zona Cora”. 

Vă mai recomandăm:

Sensul giratoriu de la IKEA Timişoara, finalizat în timp record. Cum arată infrastructura construită în câmp FOTO

Se construieşte infrastructura rutieră pentru viitorul IKEA de la intrarea în Timişoara FOTO

Au început lucrările de construcţie la primul IKEA din afara Bucureştiului. Întreaga zonă, reconfigurată FOTO

Efectul IKEA. Transformările dintr-o comună din Timiş, după descinderea gigantului suedez de mobilă FOTO

IKEA este pregătită să înceapă construcţia centrului de lângă Timişoara. Suedezii au cerut schimbarea amplasamentului sensului giratoriu

Duel de la distanţă între Ikea şi Mömax pentru piaţa de mobilă din România. Austriecii anunţă deschiderea unui nou magazin în Transilvania

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani