Cum arată autobuzele electrice turcești. Transportul public din Timișoara, un pas spre secolul XXI VIDEO

0
Publicat:

Primele două autobuze Karsan, fabricate în Turcia, au ajuns la Timișoara în a doua zi de Crăciun, iar alte două sunt pe drum și sunt așteptate să ajungă în câteva zile. În total, turcii vor livra 44 de vehicule.

Primele autobuze electrice Karsan au ajuns la Timișoara FOTO Ștefan Both

Transportul în comun din Timișoara se va transforma radical. Ușor - ușor întreaga flotă de autobuze poluante va fi înlocuită de vehicule electrice și troleibuze.

În a doua zi de Crăciun au sosit la Timișoara primele autobuze electrice fabricate în Turcia de compania Karsan Otomotiv. În total, vor fi 44 de autobuze electrice cumpărate din fonduri europene, în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării.

Cele două autobuze au ajuns în depoul de pe bulevardul Dâmbovița, urmând să intre în probe și verificări tehnice și înmatriculare. Reprezentanții companiei turce se vor ocupa și de instruirea șoferilor.

Primele autobuze electrice Karsan au ajuns la Timișoara FOTO Ștefan Both

Pe drum se mai află două autobuze, care vor ajunge în Timișoara în aceste zile. Restul urmează să sosească în luna ianuarie 2023.

Scopul proiectului este promovarea mobilităţii urbane durabile, prin crearea unui sistem de transport public eficient, ecologic şi modern şi înnoirea parcului de transport public ca măsură de îmbunătăţire a mobilităţii urbane şi de limitare a emisiilor de dioxid de carbon. Obiectivul specific este achiziţia a 44 autobuze electrice, care să conducă la îmbunătăţirea radicală a calităţii transportului public, reducerea poluării, reducerea timpilor de aşteptare, şi la creşterea numărului de pasageri”, anunţă Primăria Timişoara.

Primele autobuze electrice Karsan au ajuns la Timișoara FOTO Ștefan Both

Autobuze cu 130 de locuri, 44 pe scaune

Autobuzele Karsan sunt vopsite în galben-negru-alb, pentru a onora industria timișoreană de odinioară care a produs între 1970-1990 tramvaiul Timiș 2 prezent pe șine nu doar în Timișoara, ci în toate marile orașe ale României. Tramvaiele Timiș erau vopsite în galben-negru-alb.

Autobuzele au o capacitate de circa 130 de călători, din care cel puţin 44 pe scaune, și o durată de funcţionare de minimum 15 ani, din care opt fără reparaţie generală.

Primele autobuze electrice Karsan au ajuns la Timișoara FOTO Ștefan Both

Autobuzele au podea integral coborâtă şi facilităţi pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi. Vor rezista la temperaturi cuprinse între -25 şi +45 de grade Celsius, la ploaie, praf, ceaţă, noroi, zăpadă, chiciură, gheaţă, apă cu sare, produse petroliere, materiale şi soluţii antiderapant.

Au scaune din material armat cu fibră de sticlă sau mase plastice cu tratament antistatic, cu proprietăţi antigraffiti, antivandalism, vopsea înglobată, cu tapiţerie rezistentă la uzură şi murdărie, uşor lavabilă.

Sunt prevăzute cu sistem de supraveghere video la interior şi la exterior, cu cel puţin opt camere digitale color, cu înregistrare audio.

Primele autobuze electrice Karsan au ajuns la Timișoara FOTO Ștefan Both

Valoarea totală a proiectului depășește 226 de milioane de lei, iar finanţarea nerambursabilă este în valoare de aproximativ 185 de milioane de lei.

Contribuţia totală a Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice este de 720.000 lei, iar a Municipiului Timişoara este de 178.407 lei.

Un total de 150 de vechicule noi în Timișoara

Un alt proiect eco realizat de Primăria Timișoara este prin PNRR, de circa 12,5 milioane de euro, din care se vor cumpăra 25 de troleibuze. Totodată, Ministerul Dezvoltării va contracta în sistem centralizat amenajarea a 49 de stații de încărcare vehicule electrice pentru Timișoara.

Primele autobuze electrice Karsan au ajuns la Timișoara FOTO Ștefan Both

În afară de cele 44 de autobuze electrice Karsan, vor mai veni anii următori și alte vehicule moderne, în cadrul unui alt proiect al Ministerului Dezvoltării, care a aprobat recent un proiect de 308 milioane de lei, prin PNRR, pentru achiziționarea a 55 de mijloace de transport în comun, toate electrice: 30 de autobuze, 17 tramvaie și opt troleibuze.

Primele autobuze electrice Karsan au ajuns la Timișoara FOTO Ștefan Both

Și vechile tramvaie au început deja să fie scoase de pe șine, fâcând loc modernelor Bozankaya. Până acum au sosit din Turcia 14 tramvaie noi, din cele 21 de vehicule plătite deja de Primăria Timișoara.

Tramvai Bozankaya FOTO Ștefan Both
Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO