Cazarma U devine un uriaș parc de sculptură. Unul dintre cele mai ample proiecte din Timișoara 2023

0
Publicat:

Demers născut sub semnătura Fundației Triade și Attila Kim &Architects, „După sculptură/Sculptură după” aduce în Timișoara Capitală Culturală Europeană peste 70 de artiști relevanți pentru toate formele sculpturii.

Cazarma U FOTO Triade

Timp de șapte luni, între 4 mai și 30 noiembrie 2023, Cazarma U din Timișoara va fi locul de desfășurare a unei serii de evenimente expoziționale menite să introducă publicul în evoluția sculpturii din ultimii 50 de ani și perspectivele diverse în care aceasta se manifestă. 

Dacă arta sculptează lumea, sculptura îi materializează evoluția. Lumină, mișcare, forme, transformare – scoase din galerii și aduse spre atingere într-un spațiu ce nu se supune regulilor orașului – se vor oferi publicului timișorean, și nu numai, într-unul dintre cele mai ample proiecte culturale ale acestui an: După sculptură/Sculptură după”, spun producătorii proiectului. 

Demers născut sub semnătura Fundației Triade și Attila Kim &Architects, „După sculptură/Sculptură după” aduce în Timișoara Capitală Culturală Europeană peste 70 de artiști relevanți pentru toate formele sculpturii, patru expoziții de artă contemporană permanente și alte patru invitate și va cuprinde întâlniri, dezbateri și programe educative care propun răspunsuri la  întrebarea: în câte feluri mai trăiește încă sculptura? 

Producțiile artistice au la bază obiectul sculptural, dar ele urmăresc o extensie temporală, spațială sau meta-spațială a acestuia și se referă, pe de o parte, la sculptura-obiect și, pe de altă parte, la interferența sculpturii cu forme de expresie precum intervenția asupra spațiului ambiental, instalația de tip sit-specific, intervențiile de tip Land Art, obiectul augmentat prin tehnologii computerizate, performance-ul sau arta relațională”, mai anunță organizatorii.  

Cazarma U FOTO Triade

Această prezentare caleidoscopică a evoluției sculpturii românești va fi realizată prin selecția curatorială a patru personalități: istoricul de artă Ioana Vlasiu, curatoarea Alina Șerban, artistul Ciprian Mureșan și curatorii Nathalie Hoyos și Rainald Schumacher. 

Sculptura este vie. Are un proteism care o face să se adecveze timpului său, lărgindu-și aria sensului. De aici mișcarea după... după... Are dinamism și puterea de a se restructura”, spune Sorina Jecza, directorul Fundației Interart Triade. 

Seria de evenimente expoziționale va debuta joi, 4 mai, ora 18.00, în Cazarma U din Timișoara și va fi urmată de un program de acțiuni și activități anunțate pe parcurs de organizatori. 

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”