Cât de importanţi sunt ochelarii de soare la munte. „Albul de zăpadă poate provoca daune ochilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ochelarii de soare au devenit o necesitate şi în anotimpul rece, în special în rândul celor care îşi petrec concediile la munte.

Ochelarii de protecţie fac parte, obligatoriu, din echipamentul oricărui schior. Aceştia îl protejează nu doar de o posibile lovituri în zona ochilor, dar şi împotriva luminii. Razele reflectate de zăpada albă sunt foarte dăunătoare retinei. Aşadar, ochelarii de soare au devenit o necesitate şi în anotimpul rece, în special în rândul celor care îşi petrec concediile la munte. 

“Albul de zăpadă poate provoca daune destul de mari ochilor. Aceste daune vin de la lumina foarte intensivă, reflectată de zăpadă. Este la fel ca şi cum ne-am uita direct în soare. Şi ştim că nu avem voie niciodată să ne uităm în soare. Razele dăunează retinei, iar problemele pot apărea chiar şi peste 20 de ani. De asta avem nevoie de protecţie pentru lumina de jos. Cele mai bune soluţii sunt lentilele polarizante. Aşadar, ochelarii de soare sunt obligatorii şi iarna, la munte, la zăpadă”, a declarat opticianul medical Alfred Kosar. 
 

Oftalmologii atrag atenţia că ochelarii contrafăcuţi, ce nu respectă standardele minime de siguranţă, ne fac mai mult rău decât bine. Astfel că nu este recomandat să se cumpere din benzinării, pieţe sau magazine de cosmetică, ci de la specialişti.
 

„Se găsesc peste tot ochelarii de soare ieftini, de doi lei. Cum am spus, razele ultraviolete sunt un pericol foarte mare pentru ochi. Din păcate, aceste ieftinituri, nu au protecţiile necesare împotriva ultravietelor. Aceşti ochelari pot fi mult mai dăunători decât dacă nu am purta absolut deloc. Dacă nu purtăm ochelari, iar zăpada reflectă lumină puternică, pupilele noastre se închid cât pot ele, se adaptează mediului. Razele ultraviolete pătrund în măsură mai mică în ochi. Pe când lentilele închise, fără protecţie, fac ca pupila să se dilate, pentru că nu are multă lumină. E ca la pisici, noaptea. Se dilată la maxim. Nefiind protecţie în lentile, vă daţi seama că intră în ochi. Arsura retineri este uriaşă”, a mai spus Alfred Kosar. 

Razele soarelui pot provoca cataracte şi glaucom, pot cauza deteriorarea vederii, dar pot afecta şi zona sensibilă din jurul ochilor. 

Soarele emite trei tipuri de raze: ultraviolete, vizibile şi infraroşii. 


Citeşte şi:

Telefoanele inteligente forţează ochii: „Putem să avem înţepături şi arsuri“

Cât de dăunători sunt ochelarii de vedere „gata făcuţi“ din supermarketuri, benzinării sau pieţe: „E ca şi cum ai pune roată de căruţă la Mercedes“

Povestea unui magazin cu rame de ochelari unicat în România. Un muzeu cu rame vechi, retro-vintage, modele purtate de mari personalităţi FOTO

Mai multe pentru tine:
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”