Care au fost atuurile Timişoarei la accederea în finala competiţiei "Capitala Europeană a Culturii 2021”: "Am pus în lumină europenitatea oraşului"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Neumann, preşedintele Asociaţiei "Timişoara Capitala Europeană a Culturii 2021"

Simona Neumann, preşedintele Asociaţiei “Timişoara Capitala Europeană a Culturii 2021”, a fost încrezătoare în primul dosar depus, la care s-a lucrat efectiv timp de cinci ani.

Au trecut câteva zile de la vestea că Timişoara s-a calificat în finala competiţiei Capitala Europeană a Culturii 2021, alături de Baia Mare, Bucureşti şi Cluj. Timişorenii implicaţi în proiect au savurat pe scurt acest succes, pentru că urmează pregătirea unui nou dosar. Iar competiţia este realmente acerbă.

Simona Neumann, preşedintele Asociaţiei “Timişoara Capitala Europeană a Culturii 2021”, susţine că a fost încrezătoare în primul dosar depus, la care s-a lucrat timp de cinci ani. Din 2010, când primarul de atunci al oraşului, Gheorghe Ciuhandu, a anunţat intenţia ca Timişoara să candideze (în 2011 s-a format asociţia) până în 2015. 


“Timişoara a convins prin dosarul foarte bine făcut. A răspuns tuturor criteriilor de selecţie şi a pus în lumină europenitatea Timişoarei, prin ceea ce poate oferi. Diversitatea multiculturală şi interculturală face parte din istoria Timişoarei. Nu ne-am oprit însă la istorie, ci am privit spre viitor. Acesta se bazează pe latura multi şi interculturală. Apoi, în 1989, Timişoara a fost oraşul care a adus schimbarea în destinul României. Un alt atu a fost existenţa unui spirit critic, acum într-o stare latentă. Însă spiritul civic a fost un atu al Timişoarei, şi dorim să îl reînviem. O candidatură nu se bazează doar pe atuuri. Ci şi pe recunoaşterea sinceră şi critic asupra oraşului”, a declarat Simona Neumann.


În 2016, la mijlocul lunii ianuarie, urmează să se primească un nou raport al juriului, când se vor afla recomandările pentru noul dosar, care presupune un alt gen de implicare, mai concentrată, a comunităţii locale. Apoi, în primăvară, juriul va vizita toate cele patru oraşe aflate în cursă. Jurizarea finală va avea loc între lunile august-septembrie. 
 

“Va fi o competiţie foarte dură. Toate oraşele care au ajuns în finală au dosare foarte bune. Contează foarte mult cât de repede ne mişcăm. Fiecare oraş are plusuri şi minusuri. E important cum gestionăm punctele slabe pe care le avem”, a mai spus Simona Neumann.
 

România şi Grecia sunt cele două ţări care în 2021 au primit dreptul să desemneze capitalele culturii europene. Oraşele câştigătoare vor primii o susţinere financiară de 1,5 milioane de euro. 

Conform site-ului www.romaniaturistica.ro, cele mai mari şanse pentru România să câştige titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021, le are oraşul Timişoara.

"Proiectul depus este simplu şi la obiect şi este considerat eligibil de-a fi realizat. Timişoara dispune de un patrimoniu cultural vast care îî permite să alcătuiască o agendă multiculturală, iar agenda evenimentelor propuse este deja într-o fază foarte avansată", scrie romaniaturistica.ro.


Citiţi şi:

Timişoara a ajuns în finala competiţiei Capitala Europeană a Culturii 2021. Duelul pentru titlu se va da cu Baia Mare, Cluj şi Bucureşti

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”