Beneficiile incredibile ale Postului pentru creier. Medic nutriționist: „Inclusiv neuronii se pot reface“

0
Publicat:

În aceste zile pentru credincioşii care ţin post cuvântul de ordine trebuie să fie cumpătare, fie că vorbim despre hrană sau despre comportament. Medicul nutriţinist Lavinia Bratu vorbește despre legăturile dintre post și neuroștiință.

Postul și neuroștiința FOTO arhivă Adevărul

Postul Crăciunului, cunoscut și sub numele de Postul Nașterii Domnului, este un post de 40 de zile care a început în 15 noiembrie și se încheie pe 24 decembrie, în ajunul Crăciunului. Este un post de pregătire pentru sărbătoarea nașterii Domnului Iisus Hristos.

În timpul postului, credincioșii se abțin de la mâncăruri de dulceață, carne, pește, lactate și ouă. Unii nu postesc deloc, alții postesc o săptămână sau câteva zile, iar alții - o săptămână, la început și o săptămână la sfârșit. Fiecare după puterea, decizia, convingerea sa. Postul dă un bun prilej organelor noastre să se repare.

Medicul nutriționist Lavinia Bratu a scris zeci de articole despre post, a vorbit mult despre beneficiile postului, iar acum e preocupată de legăturile dintre post și neuroștiință.

Există un citat în Romani: <Transformați-vă prin înnoirea minții voastre>. Fac o lucrare didactică la universitate și studiez foarte mult despre creier. Este uimitor să văd, să găsesc articole de specialitate, cărți, prin care postul nostru creștin ortodox, pe care străbunii noștri l-au respectat, este certificat științific în acest moment, inclusiv la nivelul dezvoltării creierului nostru. Eu vorbesc despre post nu din punct de vedere spiritual, eu vorbesc despre post din punct de vedere al beneficiilor pentru sănătate și din punct de vedere psihologic“, a spus Lavinia Bratu.

Întrebarea este ce se întâmplă în mintea noastră, cu starea noastră generală, în momentul în care postim. Psihologic, știm că metabolismul nostru influențează starea psihică și lucrul acesta poate fi observant prin nivelul de zahăr din sânge, nivelul glicemic.

Orice mămică știe că atunci când copilul consumă mai mult zahăr, acesta este mult mai agitat și neascultător. Ei bine, lucrul acesta se întâmplă și la noi. Când exagerăm cu mâncarea, când nu respectăm niște principii care aduc disfuncții metabolismului, atunci pierdem și starea de bine, claritatea și viziunea asupra vieții. Devenim agitați, anxioși, pierdem incapacitatea de a ne controla relațiile și de a avea o viață bună. De aici, din punct de vedere psihologic, a fi atent la felul în care te hrănești, de a consuma o hrană curată. Iar postul, la trecerea dintre anotimpuri, este un îndemn la hrană curată și la pregătirea pentru o mare sărbătoare”, a mai spus Lavinia Bratu.

Longevitatea

Primul palier despre care vorbește Lavinia Bratu este partea de longevitate. S-au scris cărți despre cum să trăim cât mai mult sănătoși.

„Longevitatea este mână în mână cu o nutriție simplă și cu reducerea numărului de calorii. Adică să mâncăm mai puțin. Deci postul crește longevitatea inclusiv prin creșterea telomerilor. Este o autoare, Elisabet Blackburn, care a scris <Miracolul telomerilor>, a luat și Nobel în Medicină în 2009, care demonstrează cum acești telomeri, care sunt în capetele cromozomilor, facilitează copierea celulară. Noi știm că ne reînnoim. Permanent celulele noastre se multiplică și se reînnoiesc. Felul în care sunt copiate informațiile, cu tot bagajul de funcții ale acestuia, depinde de capetele acestor telomere. Ce se întâmplă prin post? Se întâmplă că se lungesc acești telomere și facilitează o copiere celulară bună, care înseamnă o stare de sănătate bună și o longevitate”, a mai spus Lavinia Bratu.

Neurogeneza

Al doilea palier este neurogeneza, care este mecanismul prin care se nasc neuronii noi, care migrează la nivel cerebral.

„Eu când am terminat Facultatea de Biologie, prima mea facultate, acum peste 20 de ani, știam că neoronii nu se refac și odată ce i-am pierdut sunt pierduți. După mai bine de un secol de când această teorie a fost susținută, tot așa, un cercetător, Santiego Ramon y Cajal, care a luat Premiul Nobel în Medicină, la începutul anilor 1900, a vorbit despre această structură statică a creierului. După mai bine de o sută de ani s-a dovedit că de fapt avem capacitatea să producem noi neuroni, la orice vârstă. Și asta este extraordinar. Bineînțeles că pentru asta avem nevoie să învățăm, să avem un ritm de viață, inclusive postul, restricția calorică, un timp mai lung între mese, facilitează aceast proces de neurogeneză“, a explicat Lavinia Bratu.

Neuroplasticitatea, „înnoirea minții"

Al treilea punct care ține de neuroștiință este legat de neuroplasticitate sau „înnoirea minții”.

Noi trăim o perioadă în care mințile noastre se schimbă. De ce? Pentru că avem un creier care este un organ social, care se formatează permanent prin experiență proprie și prin relații și interacțiuni interumane. Această interacțiune a ajuns să concure cu mediul digital și digitalizare. Realmente creierul se schimbă. Nu spun că se întâmplă ceva rău, ci sunt niște transformări la care trebuie să fim atenți. Neuroplasticitatea arată că atunci când postim se determină creșterea unui factor neurotrofic care este un asistent al activității neuronale. Înseamnă capacitatea creierului de a forma noi relețe interneuronale în creierul nostru. Acest factor neurotrofic este stimulat prin post și care este un vector pentru învățare“, a mai spus Lavinia Bratu, care ne îndeamnă ca în post să ne hrănim precum un om sărac.

Asta înseamnă să te bucuri de fiecare îmbucătură, să nu-ți cauți poftele, să nu-ți cauți plăcerile, să te bucuri de simplitate și mă gândesc la cămara bunicilor. Cât de simplu și frumos erau așezate toate, rădăcionoasele, dovleacul, merele, gutuile, zacusca făcută, fasolea, prunele uscate, nucile. Despre astea e vorba în post. Despre capacitatea de a ne aduce în timp, în cămara bunicilor”, a adăugat Lavinia Bratu.

Mai multe pentru tine:
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei