Baza sportivă ridicată de CNI la Timișoara s-a înecat la mal. Terenul cu iarbă artificială nu e încă gata

0
Publicat:

Autorizaţia de construire a bazei sportive de pe strada Costică Rădulescu, ridicată de CNI la Timișoara, a fost eliberată la sfârşitul anului 2021 de către Primăria municipiului, iar termenul de execuţie era de nouă luni. Momentan, lucrările sunt stopate.

Se lucrează la noua bază sportivă din Timișoara finanțată de CNI FOTO Ștefan Both

Încă o lucrare făcută în stil românesc, la Timișoara. Conform contractului, baza sportivă amplasată pe strada Costică Rădulescu ar fi trebuit să fie gata până în 10 august 2022, însă nici vorbă ca lucrările să fie finalizate.

Este vorba despre o investiție de șase milioane de euro făcută de Compania Națională Investiții (CNI)

Baza sportivă de tip I, amplasată în apropierea staionului „Dan Păltinişanu”, va avea o tribună pentru 500 de spectatori, un teren de joc cu iarbă artificială, instalaţie de nocturnă, dar şi vestiare. Un al doilea teren, mai mic, va fi folosit pentru minifotbal, baschet sau handbal.

Noua bază sportivă din Timișoara finanțată de CNI. FOTO Ștefan Both

Lucrările au început bine. Au fost ridicaţi stâlpii pentru nocturna terenului de fotbal, dar și pentru terenul de handbal/baschet. Pe terenul mic, unde nu s-a turnat încă betonul, a început să crească din nou buruienii.


Este pregătită şi fundaţia pentru tribună, terasamentul pentru montatea gazonului artificial, dar covorului sintetic stă rulat la marginea terenului.

Clădirea unde se vor regăsi camerele tehnice și vestiarele este ridicată la roșu. Nu are instalații trase sau finisaje făcute.

Terenul de fotbal așteaptă doar covorul de iarbă artificială FOTO Ștefan Both

Se așteaptă firma care să ruleze iarba artificială, doar că acum nu este niciun muncitor pe șantier, în condițiile în care lucrarea trebuia deja predată.

Stagnează lucrările de două-trei săptămâni. Nu îmi place ce se întâmplă acolo. Am vorbit și cu directoarea de la CNI, i-am comunicat ce se întâmplă. Noi ne-am făcut datoria în ceea ce privește utilitățile, apă, canal, racord la Enel, mai trebuie făcut și racordul la gaz, dar asta nu e o problemă. Cei de la firmă spun că e și perioada de concedii, dar asta nu e un motiv să nu se lucreze. Cred că în contractul cu CNI sunt stipulate și sancțiuni dacă se întârzie. Iată că deja sunt în întârziere. Mi s-a spus că se așteaptă și firma care să monteze gazonul artificial și suprafața de pe terenul de minifotbal. Au început foarte bine, au ridicat și clădirea la roșu, iar acum mai rămân finisajele. Practic nu mai e mult de lucru. Trebuie să vină și scaunele, acelea se montează ușor. Se pun în grupuri de câte 50 de scaune”, a spus Cosmin Tabără, viceprimarul Timișoarei.

Baza sportivă de pe strada C.Rădulescu. FOTO Ștefan Both

Tabără a declarat că CNI trebuie să atribuie lucrările și pentru realizarea parcării.

Complexul sportiv construit de Compania Națională de Investiții ar fi prima bază sportivă făcută în Timișoara după 32 de ani.

Clădirea în care se vor afla și vestiarelor este ridicată la roșu FOTO Ș.Both

Nici nu concep să nu fie gata în acest an. Orașul are nevoie de această bază sportivă, prima realizată după 32 de ani. Și este singura care va fi a municipalității. Noi vom face contracte cu cei care doresc să o folosească, se va face un program, exact ca la Sala Olimpia. Pot să fie echipe mari, juniori, copii, dar o să închiriem și pentru amatori”, a mai declarat Cosmin Tabără.