Au început lucrările la Parcul Copiilor. Vezi cum poate copilul tău să se joace în „ţara piticilor” şi în „pădurea întunecată”!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
-

Parcul Copiilor din Timişoara, lăsat în paragină de ani de zile, a intrat în sfârşit în renovare. Aşa cum este pus pe hârtie, proiectul de refacere a parcului arată extrem de interesant, fiind împărţit în zone tematice, cum ar fi „casa Albă ca Zăpada”, „ţara piticilor şi a uriaşilor”, dar şi „pădurea fermecată” şi „pădurea întunecată”. Lucrarea costă două milioane de euro şi trebuie terminată în şa

Primarul a semnat astăzi ordinul de începere a lucrărilor de la Parcul Copiilor, iar angajaţii firmelor care au câştigat proiectul sunt deja în parc. Parcul este amenajat după un concept realizat de o firmă germană, iar proiectul tehnic a fost realizat de firma Green Project. Potrivit planului, din vechiul parc, care se întinde pe mai mult de şase hectare, va mai fi păstrat doar amfiteatrul. Noul proiect prevede împărţirea parcului în mai multe zone tematice, fiind gândit un cocept interactiv prin care copilul să fie şi educat, nu doar să se joace.

Buşteni pe apă în „pădurea întunecată”

Una din zonele din parc va fi „pădurea întunecată”. Aici sunt proiectaţi mai mulţi arbori şi alei, iar la un moment dat aleea se termină şi copiii pot merge mai departe doar dacă traversează pe un ponton de buşteni, amplasat pe apă. De asemenea, într-o zonă a parcului, copiii vor trece printr-un tunel de apă, iar în altă parte micuţii vor avea o zonă de caiac. De asemenea, în "ţara piticilor", copiii vor întâlni pitici vorbitori, care îi vor îndruma pe unde să meargă, iar în "lumea uriaşilor" vor fi buburuze-gigant cu care copii se pot juca.

Copiii care vor veni în Parcul Copiiilor se mai pot juca prin „visul zborului”, „zona mirodeniilor” (aici vor fi plante pe care copiii trebuie să le deosebească după miros), „ţara indienilor”, „leagănul cerului”, „câmpia neastâmpăraţilor sau „fântâna din poveşti”. „Proiectul este gândit în aşa fel încât părinţii să fie implicaţi în jocurile puse la dispoziţia copiilor”, a spus managerul firmei de proiectare, Ion Waszkiewicz Filioreanu.

Mai multe pentru tine:
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online