Video Asociația Pro Infrastructura: „A1 Margina-Holdea, prima autostradă PNRR ratată“ VIDEO

0
Publicat:

Lucrările la cel mai așteptat tronson de autostradă din vestul României, Autostrada cu tuneluri, e departe de a fi demarate. Cei de la Asociația Pro Infrastructură cred că va fi un proiect ratat.

Autostrada cu tuneluri FOTO Asociația Pro Infrastructură

Constructorii au revenit pe tronsonul Autostrada cu tuneluri, la mijlocul lunii martie 2024, unde cei nouă kilometri dintre satul Holdea din Hunedoara și localitatea Margina din județul Timiș au rămas nefinalizați din Autostrada Lugoj-Deva.

Au adus doar câteva utilaje, folosite la amenajarea terenului pentru noul șantier. Au început și defrișările de pădure unde vor fi construite tunelurile în lungime de peste doi kilometri, între satul Holdea din Hunedoara și Coșteiu de Sus din Timiș.

Finalizarea celor nouă kilometri de autostradă este estimată pentru toamna anului 2026.

Cei de la Asociația Pro Infrastructura, care de ani de zile monitorizează lucrările mari din România, sunt sceptici în privința acestui proiect.

În urmă cu aproape doi ani, la 23 iunie 2022, vă spuneam că noi ne-am luat adio de la 2026, termenul limită impus de PNRR. Dacă pe-atunci poate mai exista o minusculă fărâmă de speranță, acum este cert: ne vedem prin 2027 deoarece proiectarea la tuneluri nu este gata, lucrările nu vor începe prea curând și vor dura minim 34 de luni”, spun cei de la Pro Infrastructura.

Povestea acestui ciot de autostradă a început în urmă cu mai bine de zece ani, iar ultimul capitol începe odată cu semnarea contractului de 1,83 miliarde lei (365 milioane euro) cu UMB în 14 octombrie 2022. Acesta a primit ordin de începere în 5 decembrie 2022 și prevede 11 luni de proiectare și alte 34 de execuție pentru 4,03 kilometri de finalizat din secțiunea D (lângă nodul Margina) și alți 9,13 km ai secțiunii E care trebuie făcuți de la zero din care 2,13 km reprezintă celebrele tuneluri.

Autostrada cu tuneluri FOTO Asociația Pro Infrastructură

Conform contractului, în noiembrie 2023 trebuia să fie gata proiectarea. Dar încă nu avem proiect tehnic (PT) aprobat și implicit nici autorizație de construire (AC) emisă pe toată secțiunea E, cea care include tunelurile.

Ca să vă faceți o idee despre ce vorbim, tot pe Autostrada A1 cei de la Porr au intrat efectiv în tunelul Curtea de Argeș lung de 1,35 km în octombrie 2023 și speră să dea drumul circulației în decembrie 2026. Deci trei ani și ceva de la primul metru săpat.

UMB, împreună cu bosniacii de la Euro-Asfalt, trebuie să facă 2,13 km de tunel și sunt departe de momentul începerii forării care presupune PT aprobat, AC emisă și lucrări pregătitoare gata la două portaluri.

Concluzia e simplă și foarte tristă: fără proiect tehnic, fără autorizație de construire și cu 2,13 kilometri de tuneluri de forat în minim 34 luni, după cum spune contractul, ne ducem bine de tot în 2027 cu inaugurarea”, au explicat cei de la Pro Infrastructură.

Autostrada cu tuneluri FOTO Asociația Pro Infrastructură

Dacă se va pierde finanțarea de 365 milioane euro prin PNRR, va fi destul de greu de găsit o nou sursă, spun cei de la Pro Infrastrutura. 

„Nu ne întrebați ce se va întâmpla în urma ratării trenului PNRR mai ales că acest ciot de 365 milioane euro, parte din lotul 2 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva, este întins deja pe două exerciții financiare UE, POS-T și POIM. Și nu se poate faza încă o dată, pe actualul Program Transport, tocmai de aceea fiind introdus în PNRR în 2021”, adaugă aceștia.

Autostrada cu tuneluri FOTO Asociația Pro Infrastructură
Mai multe pentru tine:
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă