Aquaparkurile din România care-i aşteaptă pe români la bălăceală şi pe timpul iernii FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aqua Star de la Satu Mare este unul dintre complexurile acvatice deschise pe timp de iarnă

Chiar dacă este iarnă, multă lume caută încă să se relaxeze în apă, la un aquapark. Am încercat să vedem unde sunt cele mai bune SPA-uri indoor din România.

E iarnă, e perioada sărbătorilor şi concediilor. Sezonul rece nu este rezervat doar iubitorilor de munte, de schi şi al pasionaţilor de sporturi de iarnă. Deşi nu este sezon estival, iubitorii de distracţie în apă au câteva oportunităţi, e adevărat, nu multe, de a merge la un aquapark. Ştrandurile şi majoritatea complexelor acvatice şi-au închis porţile odată cu sfârşitul verii. Cei care au însă bazine acoperite îşi continuă însă activitatea. Aquaparkuri în adevăratul sens al cuvântului sunt însă puţine în România. Iată cele mai interesante aquaparkuri acoperite.

Paradisul Acvatic de la Braşov

Paradisul Acvatic de la Braşov s-a deschis în iulie 2007 şi întruneşte toate condiţiile pentru a reprezenta un adevărat complex de sănătate şi agrement fiind întins pe o suprafaţă de 12.000 metri pătraţi parte acoperită. 

Complexul dispune de şase piscine interioare, tobogane cu apă, saune, jacuzzi, grotă de relaxare, sală de fitness, teren de fotbal acoperit şi restaurant. 

Iată ce aflăm de pe site-ul oficial al acvaparcului: Complexul utilizează cea mai avansată tehnologie de tratare a apei din piscine cuprinzând un sistem performant de filtrare şi tratare ce presupune folosirea echipamentelor de ultimă generaţie, dotate cu microprocesoare care transmit pompelor dozatoare valoarea optimă de substanţă necesară dozării. În acest mod, valorile optime nu sunt depăşite niciodată, obţinându-se o apă perfect curată.  În plus, se mai utilizează şi o tehnologie de filtrare cu ultraviolete pentru menţinerea calităţii apei în parametri normali.

În bazinul acoperit există trambuline pentru sărituri (de la 1 metri, 3 metri şi 5,20 metri) cu grad de periculozitate medie. Adâncimea bazinului este de patru metri. Toboganele au dimensiuni de 82 de metri şi 12 metri. 



Există bazin de relaxare, prevăzut cu diuze pentru hidromasaj şi duşuri cervicale, în bazinul interior-exterior vă puteţi relaxa chiar şi iarna, la -20 grade Celsius, în jumătatea exterioară admirând zăpadă din jur, bio-sană, saună finladeză, saună umedă, hidromasaj, Grota de relaxare (este o încăpere liniştită în care vă puteţi destinde stând întinşi pe o banchetă încălzită, înveliţi fiind de o pătură de apă caldă) sau jacuzzi.



Aqua Park Arsenal de la Orăştie

Aqua Park Arsenal este cireaşa de pe tortul proiectului european de dezvoltare a complexului Arsenal Park, deschis de timişorenii Emil şi Marius Cristescu, în fosta fabrică de armament de la Orăştie. După sezonul estival de succes, acvaparcul trece prin prima iarnă. În zona Inner Bliss se regăsesc bazine interioare, tobogane, saune şi un Snack&Slide Bar. Există un bazin pentru copii, cu adâncimea între 40 şi 80 de centimetri, un bazin de relaxare, care cuprinde şi un râu leneş şi o porţiune cu hidromasaj, un bazin special pentru toboganele interioare şi un bazin cu apă rece, utilizat la ieşirea din saune.
 

Din AquaPark Arsenal nu lipsesc elementele care au consacrat de-a lungul timpului centrele de wellness: saunele. Există saună uscată, o saună cu infraroşu şi o saună umedă (hammam). 

Fiecare dintre noi redevine copil la vederea unui tobogan! Emoţia din vârful toboganului, alunecarea rapidă şi momentul căderii în apă sunt sentimente care nu pot fi descrise, ci trăite!

La Aqua Park se organizează petrecere de revelion în noaptea dintre 2016 şi 2017.

Aqua President de la Băile Felix

Aqua President situat la ieşirea din staţiunea Băile felix este primul aqua park acoperit din România. Stă la dispoziţia turiştilor din 2012! Aqua President este deschis tot timpul anului! Bazinele sunt umplute cu apă termală la o temperatura de 34-36 grade Celsius. Capacitatea acestui obiectiv este de 700-800 persoane pe zi.

Exista numeroase posibilitati de petrecere a timpului liber la Aqua Park din Băile Felix. În zona aqua veţi putea să încercaţi rând pe rând cele 13 bazine interioare, trei picine exterioare, un bazin cu valuri, grota mediteraniană, zona VIP, zona pentru copii, sauna turcescă şi finlandeză precum şi doua tobogane, unul exterior şi unul interior.

Complexului President este format din Hotel President cu 92 de camere, centru de conferinte cu patru sali, piscina de noapte, baza de tratament, terenuri de tenis şi fotbal, trei restaurante.

Aqua Star de lângă Satu Mare

Aqua Star din Satu Mare este primul aquaparc din regiune, a fost infiinţat în anul 2013 din fonduri europene. Ca localizare se afla foarte aproape, la aproximativ trei kilometri de oraşul Satu Mare, la zece kilometri de graniţa cu Ungaria şi la 25 de kilometri de graniţa cu Ucraina. Puteţi găsi aici pachete turistice complexe, care includ cazare, transfer şi bilet de intrare la parcul acvatic. 

Capacitatea parcului acvatic în sezonul de iarnă este de aproximativ 600 persoane pe zi. AquaStar este dotat patru piscine interioare cu destinaţii diferite (650 metri pătraţi) – de la bazine de copii, la bazine de relaxare şi hidromasaj, bazin cu apă termală şi de înot.

Pe segmental de wellness şi spa, complexul propune trei saune  finlandeze, două cu aburi, două cu infraroşu şi una salină, construită cu pereţi din cuburi de sare de Himalaya. La acestea se adaugă o zonă pentru hidroterapie, kinetoterapie şi masaj, o sală fitness cu o gamă variată de aparate moderne şi spaţii de joacă pentru copii.


Cozia Aqua Park din judeţul Vâlcea

În judeţul Vâlcea, în staţiunea Călimăneşti-Căciulata, funcţionează Cozia Aqua Park. S-au schimbat vremurile în care acest loc era preferat doar de buncii care veneau aici la tratament balnear şi recuperare.


 

AquaPark-ul este modern şi oferă staţiunii un caracter permanent, fiind deschis tot timpul anului. Bazinele sunt umplute cu apă termală, la o temperatura de aproximativ 37 grade Celsius.


 

Parcul acvatic dispune de mai multe bazine interioare, incintă încalzită; plus două tobogane interioare. Piscinele sunt dotate cu instalaţii moderne de hidroterapie, jeturi de apă, jacuzzi, sauna.

 
Citeşte şi:

Top 15 cele mai spectaculoase parcuri de aventură din România. Unde se află singurul traseu de căţărare din Europa construit într-o salină

Imagini de vis cu aqua park-ul construit de timişoreni la 160 de kilometri de casă FOTO VIDEO

Una dintre cele mai spectaculose porţiuni de autostradă din România, la poalele munţilor Poiana Ruscăi. Un nou tronson va fi deschis în 2016 FOTO VIDEO
 

Cel mai nou aquapark din vestul României, inaugurat într-o fostă fabrică de mine anti-tanc

Arsenal Park, megacomplexul dezvoltat într-o bază secretă a Armatei Române. Ce are parcul de distracţii cu specific militar

FOTO Arsenal Park, distracţie cu tancuri, arme reale şi căţărări printre copaci. Se inaugurează curând patinoarul, skate parkul şi manejul

FOTO Milionarul timişorean care şi-a făcut armată privată, în fosta fabrică de armament de la Orăştie