Aqua park-ul fraţilor Cristescu a avut peste 15.000 de vizitatori în prima lună de la deschidere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 15.000 de vizitatori în prima lună de funcţionare a aqua park-ul deschis de fraţii Cristescu la Orăştie. Doar un  sfert au fost localnici, restul venind din alte zone ale ţării.

Aqua park-ul din cadrul Arsenal Park de la Orăştie, fosta unitate militară transformată de fraţii Emil şi Marius Cristescu în cel mai întins complex turistic şi de agrement din România, a primit în prima lună de funcţionare peste 15.000 de vizitatori, dintre care doar un  sfert au fost localnici, restul venind din alte zone ale ţării.

Centru SPA şi o sală de sport multifuncţională, în valoare de 12,5 milioane de lei, au completat o serie de investiţii în complexul Arsenal Park estimat la 20 de milioane de euro începând cu 2009, atunci când a fost deschis. În iulie, prima lună plină de funcţionare, AquaPark a primit peste 15.000 de vizitatori plătitori, la care se adaugă alţi 5.000 de clienţi din ultimele două săptămâni din iunie.

În complexul Arsenal Park, de la jumătatea lunii iunie, când au fost inaugurate noile investiţii, s-au cazat aproximativ 3.500 de turişti, cărora li se adaugă un număr de 7.000 de vizitatori, care nu au înnoptat în complex.

"Ne aşteptăm ca în luna august să avem peste 20.000 de vizitatori la aqua park şi peste 5.000 de cazaţi în complex", a declarat Marius Cristescu.


Aqua Park Arsenal include trei zone de distincţe: SunWaves, Inner Bliss şi Belvedere Lounge&Terasă.

SunWaves este partea de exterior, care include patru bazine, şase tobogane şi un bar exterior.

Inner Bliss reprezintă zona de interior, cu tobogane, patru bazine (unul pentru copii, unul de relaxare cu râul leneş şi cu porţiuni cu hidromasaj, un bazin cu apă rece, respectiv unul pentru tobogane), trei saune şi un bar.

Priveliştea este elementul principal al zonei Belvedere Lounge&Terasă. Acest spaţiu include 2 terase, un bar, un lounge şi o cadă cu hidromasaj. 

Citeşte şi:

Imagini de vis cu aqua park-ul construit de timişoreni la 160 de kilometri de casă FOTO VIDEO
 

Una dintre cele mai spectaculose porţiuni de autostradă din România, la poalele munţilor Poiana Ruscăi. Un nou tronson va fi deschis în 2016 FOTO VIDEO
 

Cel mai nou aquapark din vestul României, inaugurat într-o fostă fabrică de mine anti-tanc

Arsenal Park, megacomplexul dezvoltat într-o bază secretă a Armatei Române. Ce are parcul de distracţii cu specific militar

FOTO Arsenal Park, distracţie cu tancuri, arme reale şi căţărări printre copaci. Se inaugurează curând patinoarul, skate parkul şi manejul

FOTO Milionarul timişorean care şi-a făcut armată privată, în fosta fabrică de armament de la Orăştie

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”