Americanii de la TE Connectivity, lideri mondiali în tehnologie, deschid un centru de cercetare la Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fabrica celor de la TE de lângă Timişoara

Lider mondial în tehnologie şi soluţii de conectivitate şi senzori pentru medii dure, folosite într-o varietate de industrii, TE Connectivity va deschide în clădirea de birouri United Business Center 2, din Iulius Town, un centru de cercetare. În Timişoara, compania americană mai are o fabrică ce reprezintă o importantă unitate de producţie din Europa.

TE Connectivity a închiriat în UBC 2 o suprafaţă de aproximativ 550 metri pătraţi, unde va deschide un centru de cercetare, urmând ca de aici un număr de aproximativ 35 de ingineri să creeze şi să dezvolte soluţii de senzoristică, folosite în domenii cum ar fi: aeronautică, transporturi rutiere, feroviare şi industriale, medicină, energie, Internet of things (IoT) şi multe altele, produse în fabrica din Timişoara, aflată printre principalele unităţi de producţie din Europa ale companiei.  

TE Connectivity are la nivel global 80.000 de angajaţi şi peste 8.000 de ingineri, care deservesc servicii pentru aproximativ 140 de ţări. 

Inaugurarea noului sediu din UBC 2 va deschide noi oportunităţi pentru timişorenii interesaţi să lucreze într-o industrie ce cuprinde segmente precum mechanical design, electronic engineering, software development, process engineering, ştiinţa materialelor, fizică etc., prin crearea de noi locuri de muncă în perioada următoare. Anul trecut, echipa TE Connectivity a reuşit să ajute la iluminarea Republicii Camerun din Africa Centrală, iar pentru ca acest lucru să fie posibil au fost livrate, în doar trei săptămâni, 100.000 de conectori. 

„TE Connectivity, un jucător important pe piaţa soluţiilor de conectică şi senzoristică, a ales Timişoara ca locaţie strategică pentru activitatea sa de R&D din Europa, profitând de amprenta industrială bogată şi de potenţialul ridicat de creştere din regiune. UBC 2 din Iulius Town a fost o alegere firească, dorindu-ne să fim cât mai aproape de punctele cheie ale mediului de business şi tehnologic din Timişoara”, a declarat Cristian Nicora, managerul departamentului R&D Engineering Timişoara.  

Despre noutatea pe care o aduce compania pe piaţa muncii din Timişoara, acesta spune că este activitatea însăşi, care îmbină în mod dinamic mai multe discipline clasice. „Ţinta noastră este să beneficiem de tendinţele globale ale tehnologiei, cum sunt digitalizarea, sustenabilitatea mediului, electromobilitatea şi smart everything, astfel încât, pe termen mediu, să creştem volumul activităţii şi să dublăm numărul personalului în fiecare an”, a adăugat Cristian Nicora. 

  

Vă mai recomandăm:

Cel mai mare producător de senzori pentru industria aviatică din lume deschide o fabrică la Timişoara
 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare