Adolescentul recidivist: un minor a anunţat că e o bombă la complexul Bega din Timişoara. Ce sancţiune a primit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centrul comercial Bega a fost evacuat în urma unei alerte cu bombă FOTO bega-shoppingcenter.ro

Autorităţile din Timişoara au intrat în alertă luni după-amiază în urma unei ameninţări cu bombă la centrul comercial Bega, din centrul Timişoarei.

UPDATE 21.40 În urma verificărilor efectuate, cu privire la alarma falsă cu bombă, poliţiştii l-au identificat şi depistat pe cel care a alertat autorităţile, fiind vorba despre acelaşi minor de 15 ani care a sesizat, în luna ianuarie a acestui an, existenţa unei bombe la un liceu din Timişoara.

Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2000 lei, conform O.U.G 34/2008, privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă.


UPDATE 19.40 În jurul orei 17:00, poliţiştii timişoreni au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că, la un centru comercial  din Timişoara, s-ar afla o bombă. 

La faţa locului, au ajuns pirotehniştii din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Timiş, poliţiştii,jandarmii şi echipaje ISU Banat, care, în urma verificărilor, au stabilit că este o alarmă falsă, iar, în prezent, se fac verificări, în vederea depistării persoanei care a alertat autorităţile fără un motiv întemeiat şi pentru tragerea acesteia la răspundere.


Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Timiş, alerta cu bombă vizează etajul doi al complexului comercial Bega, din centrul Timişoarei. În urma alertei cu bombă, tot centrul comercial a fost evacuat pentru intervenţia pirotehniştilor, conform procedurii. 

Alerta cu bombă de la Timişoara vine la puţin timp după ce în Serbia şi Ungaria, apropiate de Timişoara, au fost semnalate mai multe alerte cu bombă. În toate cazurile alertele au fost false. De asemenea, în luna ianuarie 2022, în Timişoara au fost două alarme cu bombă. Una la un liceu, iar alta la Iulius Mall. În ambele cazuri, alertele au fost false. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Au fost prinşi şi amendaţi cei care au pus pe jar poliţia din Timişoara cu alarme false cu bombă

A doua alarmă falsă cu bombă în decurs de o oră, la Timişoara. Al doilea anunţ a vizat Iulius Mall

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată