A lucrat 11 ani în barurile din Londra, iar acum s-a întors în Timișoara, care e Capitala Culturală Europeană 2023

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii preferă să plece să lucreze în țările mai avansate ale Europei, unde se și câștigă pe măsură. Se mai întâmplă însă ca unii să se întoarcă acasă. Andrei Marian a lucrat 11 ani la Londra, iar acum povestește despre experiența acumulată. .

Andrei Marian FOTO arhivă personală

Atunci când se întorc acasă cei care au lucrat în străinătate aduc cu ei, de cele mai multe ori, experiența acumulată. Și este exact de ce are nevoie Timișoara în anul Capitalei Culturale Europene - 2023. Andrei Marian a locuit 11 ani la Londra. A plecat imediat după ce a absolvit facultatea de Psihologie din Timișoara. Recunoaște că a plecat pentru câștig, dar l-a atras și meseria de barman.

Am studiat Facultatea de Psihologie din Timișoara în perioada 2004-2008, după care am început și un master, la București. Am renunțat după jumătate de an. Lucram cinci zile pe săptămână ospătar, pentru că aia știam să fac în timpul facultății, vara. Celelalte două zile mergeam la master. Am decis să renunț pentru că nu mi se părea aplicabil masterul. După care m-am mutat în Marea Britanie. Inițial, un coleg de facultate era deja mutat acolo, era șofer de taxi. Am decis să merg și eu pentru că voiam mai mult”, a declarat Andrei Marian.

„M-am îndrăgostit de ceea ce fac"

Andrei Marian a început la Londra ca ajutor de barman, într-un cocktail-bar. În 11 ani a avut ocazia să avanseze în domeniu și a devenit administratorul unor localuri în capitala Angliei. Mai mult, cele învățate i-au deschis drumul spre consultant în domeniu.

Andrei Marian FOTO arhivă personală

Am început ca ajutor de ospătar într-un bar. Au fost și momente grele în viață, și financiar, au fost și de adaptare, dar am trecut peste hop. M-am îndrăgostit de ceea ce fac. Am început să citesc cărți, să întreb, să exersez mult, cel puțin modul de a lucra în spatele barului. Am făcut ca și manager șase deschideri de localuri, am lucrat și în restaurant-bar, după aceea în coctail-bar, am fost manager de whisky-bar, am fost <opening manager> de gin-bar, am deschis, în calitate de consultant, un spritz și aperitivo bar. Sincer, mă simt mai mult londonez decât român”, mărturisește Andrei Marian.

Consultanță în domeniu HoreCa

Deși părea deja stabilit la Londra, viața, sau mai exact, o iubire, l-a readus la Timișoara. A dat din nou de problemele întâmpinate la începutul experienței londoneze… pentru că începea aici de la zero. Pentru a-și putea împărtăși experiența, a deschis o firmă de consultanță în HoReCa.

Eu văd România ca fiind un capitol neexplorat. Probabil că Timișoara e un pic mai diferită decât restul orașelor. Mă lovesc puternic de mentalitate, care e încă obtuză. Primul an a fost unul de adaptare. Am avut câteva joburi de consultanță, două în Arad, unul în Timișoara și două în afară, în Roma și Sri Lanka. Eu pot să vin cu echipă întreagă și amenajăm restaurantul sau barul de la A la Z”, a afirmat Andrei Marian.

Andrei Marian FOTO arhivă personală

Rețete preparate home made

Andrei Marian nu a renunțat nici la viața de barman. El poate fi găsit la într-un cocktail-bar din zona Pieței Unirii din Timișoara. Rețetele sale sunt unice în Timișoara, lichiorurile și vermutul ori diversele infuzii sunt preparate de el home made.

„Andrei Marian vrea să facă ceva ca la Londra, dar va face ceva ca la noi. Când a intrat aici și mi-a propus să facem proiectul Silver Shaker am fost la fel de entuziasmat ca acum 20 și cevade  ani, când am început să lucrez în domeniu. M-a impresionat acest om. Nu există personal calificat la noi. Foarte puțini sunt cu adevărat profesioniști. În mare parte este personal calificat la locul de muncă. Cu studii de specialitate sunt sub unu la sută. Dincolo există școală pentru așa ceva, noi încă discutăm la Liceul Alimentar dacă facem clasă de ospătari sau de bucătari. Avem o mare problemă, gastronomia nu există în Capitala Europeană a Culturii. Încercăm să ne reglăm din mers”, a declarat Caius Merșa, patronul de la Suppa Bar din Timișoara, care a participat și la showul „Chefi la cuţite“.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!