Refugii montane panoramice, amplasate în premieră în România în Parcul Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Refugii montane FOTO Salvamont

Două refugii montane panoramice au fost amplasate în premieră în România în Parcul Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş şi reprezintă punctul final al unor trasee educative care le vor dezvălui turiştilor informaţii despre frumuseţea şi unicitatea zonei.

Unul dintre refugiile panoramice este situat pe Piatra Poienii, iar celălalt pe muntele Uncigaş, iar priveliştea este una extraordinară, turiştii putând să o admire atât prin ferestrele mari ale construcţiei cât şi folosind telescoapele care vor fi instalate.

La una dintre cabine, din geamul principal se vede o parte din Cheile Bicazului şi, în faţa, Piatra Altarului, iar din partea laterală se vede Suhardul Mic şi partea din Cheile Bicazului care conduce spre staţiunea Lacu Roşu. Iar la cabina panoramică de pe muntele Uncigaş se vede zona Lacului Roşu, până în creasta principală a Hăşmaşului.

Cele două refugii sunt amplasate pe teritoriul Parcului Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş, care e partener în proiect, fiind respectate toate elementele planului de management al parcului.

Refugiile montane au fost construite din lemn şi aluminiu, din mai multe module, ca să fie mai uşor de transportat şi montat. Pe stâncile pe care se află au fost prinşi stâlpi, fixaţi cu ancore chimice, pe care s-a montat o platformă de lemn, care este baza refugiului, după care modulele, aduse cu elicopterul, au fost asamblate la faţa locului, cu ajutorul a 30 de persoane, majoritatea voluntari Salvamont.

Proiectul este derulat de Asociaţia "Gyilkosto Adventure", din Gheorgheni, în colaborare cu Serviciul Salvamont Salvaspeo al Consiliului Judeţean Harghita şi în parteneriat cu Parcul Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş.

Preşedintele Asociaţiei, Simon Laszlo, a declarat, pentru AGERPRES, că s-a dorit, în acest fel, să se facă "un pas spre Vestul Europei" în ceea ce priveşte infrastructura turistică.

"Punctele de belvedere sunt foarte populare în rândul vizitatorilor şi ne-am gândit să amenajăm aceste cabine pentru ca turiştii să poată sta mai mult, pentru cei care doresc să se uite la un apus, un răsărit, să poată petrece un timp mai îndelungat, chiar o noapte întreagă", a explicat Simon Laszlo, pentru AGERPRES.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG