FOTO Mureşeanul de la Vocea României: „A trebuit să-mi rup spatele ca să ştiu care e drumul meu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Mândru cântând la chitară, FOTO: adevarul.ro

Pentru Florin Mândru, târgumureşeanul care a impresionat juriul de la „Vocea României”, muzica este totul. Faptul că a ajuns într-un scaun cu rotile nu l-a doborât, ci l-a ambiţionat să-şi urmeze visul.

Florin Mândru (37 de ani), sau Dudu cum îi spun prietenii, a fost concurentul care a impresionat cel mai mult, sâmbătă seara, pe cei trei artişti din juriul de la „Vocea României”. Născut în Topliţa, judeţul Harghita, Florin trăieşte de 10 ani în Târgu-Mureş. El a ştiut dintotdeauna că muzica este menirea lui. Încă din timpul liceului a fost mai întâi basist, iar mai apoi toboşar într-o trupă de rock. „Simţeam ritmul, îmi curgea muzica prin vene” mărturiseşte Florin.

Însă, în urma evenimentului nefericit din clasa a XI-a, a început să vadă lumea altfel şi să pună accent doar pe acele lucruri care contează cu adevărat: „Ne pregăteam să mergem într-o excursie pe Ceahlău (n.r. Vârful Ceahlău) şi ne-am hotărât cu câţiva colegi să facem un ultim antrenament de alpinism pentru a fi apţi pe munte. S-a desprins siguranţa şi am căzut vreo 12 – 15 metri în gol. Mi-am fracturat coloana şi de atunci sunt imobilizat în scaunul cu rotile” spune Florin.

Accidentul i-a dat putere

Accidentul nu l-a dărâmat pe Florin, ba din contră i-a dat putere şi ambiţie să lupte şi mai ales să cânte. A trebuit să-mi rup spatele ca să ştiu care e drumul meu”, a mărturisit el.

Şi a făcut-o cu mare pasiune şi dăruire. Mărturie stau numeroasele sale proiecte muzicale: trupe, concerte, festivaluri. „Am început cu „Long Run”, apoi s-a transformat în „Orion”, iar în final se numeşte „Rotillos”. “Este trupa cu care am participat la numeroase festivaluri, am susţinut sute de concerte în cluburi din ţară. Mai cântăm şi la nunţi – chiar botezuri şi alte cumetrii” spune zâmbind Florin. Muzica pentru Florin reprezintă acel loc în care se simte unic, în care se regăseşte şi în care se simte bine. Compune, scrie şi cântă: „Spre exemplu m-am trezit într-o dimineaţă cu o idee. Am luat chitara în braţe şi am început să pun pe acorduri acea idee. Ce-a ieşit... se numeşte „Picture”. Aşa mi-a venit mie să-i spun, aşa am simţit eu (...) Atunci când cânt mă încearcă un sentiment tare plăcut, ca să-ţi faci o idee e ca în versul acela: <<I am the one and only>>. Mă simt bine, mă regăsesc şi mă bucur că pot transmite şi celor care mă ascultă acelaşi sentiment” mărturiseşte Florin Mândru.

„Soţia mea este viaţa şi sufletul meu

Florin recunoaşte că fără soţia lui, Monica, nu ar fi reuşit să devină un artist complet. L-a susţinut continuu şi necondiţionat la tot pasul şi este la ora actuală cel mai mare critic al său. „Pentru mine Monica, soţia şi cea mai bună prietenă a mea, este totul. Este viaţa şi sufletul meu. E cel mai obiectiv critic al meu. Îmi zice mereu când gafez sau când o iau pe arătură.” recunoaşte Florin.

Tot Monica a fost şi cea care l-a determinat pe Florin să facă pasul spre „Vocea României”. „Au trecut preselecţiile de la Cluj şi i-am spus atunci că trebuie să ajungă la cele de la Braşov. Se apropia data, dar el tot nehotărât era. Îmi spunea că nu e pregătit, că dacă sunt alţii mai buni. Nu l-am mai ascultat, l-am băgat în maşină, mai mult cu forţa şi am pornit spre Braşov.” spune Monica Mândru, soţia lui Florin.

De ce a ales-o pe Loredana

Participarea la „Vocea României” înseamnă pentru Florin testarea propriilor limite. Artistul spune că nici acum nu realizează ce se întâmplă. Sentimentele trăite pe scenă şi în faţa juraţilor au fost copleşitoare. „E wow! Vocea României e un super mega show. Dacă cei de acasă, din faţa televizoarelor sunt încercaţi de emoţii, imaginează-ţi că acolo, pe scenă, în faţa juriului, acele emoţii sunt de trei sau chiar de patru ori mai mari. Totul se trăieşte la intensitate maximă” spune emoţionat Florin.

Florin a ales să intre în echipa Loredanei, deoarece jurata de la Vocea României este născută în aceeaşi zi, lună şi an cu soţia lui.

„Loredana este un super antrenor. Aşa am pornit de acasă, setat să o aleg pe ea, să fac parte din echipa ei. Nu cred că puteam alege mai bine.” spune Florin.

“Nu sunt un caz social”

Atunci când nu cântă, Florin Mândru sculptează. Îi place să lucreze cu lemnul, deoarece spune el, lemnul îţi vorbeşte, îţi spune pe ce fibră să mergi şi pe unde să tai. 

„Când iei lemnul în mână, trebuie doar să-l asculţi. Îţi spune el ce fibră să alegi şi pe unde să bagi dalta”, explică mureşeanul. Sculpturile lui Florin sunt foarte practice. Îi place ca operele sale să aibă o întrebuinţare practică şi nu să fie expuse pe undeva, iar mai apoi să se aştearnă praful pe ele.

„Florin Mândru nu este caz social. Florin Mândru este un om ca oricare altul, dar care are o pasiune nemărginită pentru muzică. Florin Mândru cântă din interior şi o face cu plăcere”, a conchis tânărul târgumureşean.

Mai multe pentru tine:
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid