Bandă de spărgători, capturată de Poliția Mureș. Au jefuit de mai multe ori un depozit

0
Publicat:

Cinci indivizi din Reghin, județul Mureș, se „specializaseră” în a sparge, noapte de noapte, depozitul de mărfuri al unei societăți comerciale de comerț angro. În cele din urmă au fost prinși.

Descinderile au vizat mai multe locații din Reghin-Mureș FOTO Poliția Română

Luni dimineaţă, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Reghin, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, au făcut cinci percheziţii domiciliare, în Reghin, judeţul Mureş.

Activităţile se desfăşoară în două dosare penale instrumentate de către poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Reghin, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni de furt calificat.

În fapt, poliţiştii au documentat activitatea infracţională a cinci persoane, cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani, care, în perioada 1 - 7 septembrie 2022, au comis mai multe infracţiuni de furt calificat, din depozitul unei societăţi comerciale de pe raza municipiului Reghin.

Mai multe persoane au fost duse la audieri, urmând ca oamenii legii să stabilească dacă împotriva acestora vor fi luate măsuri preventive. Prejudiciul a fost recuperat parţial.

Activităţile s-au desfășurat cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Mureş şi al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile „Regele Ferdinand I" Târgu Mureş.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile